Muzică pentru suflet

Uneori, când ne așteptăm mai puțin, viața ne dă câte o lecție. O lecție care pe cât este de neașteptată, pe atât este de bine-venită. Uneori, această lecție este menită, parcă, să ne însenineze ziua, să ne aducă un zâmbet și să ne ajute să ne dăm seama că încă mai avem motive de bucurie. Așa am simțit și eu azi. O întâmplare oarecum lipsită de sens, dar care a venit exact la momentul potrivit.

Suntem întotdeauna atât de îngândurați, de triști și de copleșiți de probleme, încât uităm că sunt și alții care au probleme, nevoi și lipsuri. Uităm să zâmbim, prea preocupați de grijile cotidiene, de bani, de sănătate și de orice alt detaliu atât de lipsit de importanță, de altfel, dar atât de important în mintea noastră.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt din cale-afară de emotivă. Uneori, chiar și cel mai neimportant lucru îmi poate stârni emoții de neimaginat. Pot zâmbi și să fiu cu lacrimile de emoție în ochi, în același timp. Da, sunt genul acela de persoană care dacă vede pe altul în suferință, uită de propriile probleme.

Dar să vă spun ce m-a mișcat azi. După ore întregi de alergături pe la medici, programări, farmacii, pasențe nereușite în acest sens, eram cu moralul la pământ. Și când vă spun la pământ, nu exagerez. Eram pe punctul de a plânge, în mijlocul străzii, de neputință și frustrare. Nu pentru că e ceva grav, ci pentru că sistemul medical de la noi ne dă în cap de fiecare dată când interacționăm cu el într-un fel sau altul.

După toată alergătura și nervii adunați, mă îndreptam în sfârșit spre ceva bun – mergeam la Poștă să ridic un colet și să trimit unul. Ca să ajung la Poștă, trebuie să trec printr-un pasaj subteran. Pe măsură ce ne apropiam de intrare în pasaj, se auzea tot mai tare o muzică: sunet de chitară și o voce feminină divină! Nu pot să vă explic în cuvinte cât de sublim se auzea acea muzică din pasajul subteran! Chiar și fetița mea era tot mai atrasă să descopere de unde vine muzica. Se citea în ochii ei o curiozitate extremă, cum rar am văzut!

Am coborât treptele, iar pe la mijlocul pasajului, o tânără cu chitara în mână, cânta din tot sufletul! Chiar și acum, retrăind momentul în timp ce vă povestesc, mă trec fiorii. M-a emoționat profund cântecul ei și vocea minunată. Evident, cânta pentru bani, dar nici măcar nu mai contează, pentru că se vedea nu doar că are talent vocal, ci și că își pune sufletul și întreaga ființă în cântecul ei. I-am dat fetiței bani să îi pună în cutia chitarei, dar ea a mers ca fermecată spre tânără și i-a dat banii.

Am plecat mai departe, iar când ne-am întors, treceau și alți oameni. O ignorau, își ascundeau privirile de ea, dar am surprins câteva zâmbete de plăcere după ce treceau de ea. Și chiar când mă întrebam de ce suntem atât de ignoranți la lucrurile frumoase, m-a lovit o imagine: în pasaj venea o femei în vârstă, care nu arăta tocmai înstărită sau sănătoasă. Cu toate astea, își căuta bani în portofel, să îi dea tinerei. Poate sunt eu prea sensibilă, dar gestul femeii m-a emoționat peste măsură.

Și uite cum, trecând peste moment, am stat să mă gândesc la modul în care fiecare ne percepem doar pe noi înșine, doar problemele noastre, uitând că fiecare om are un suflet și cel puțin o problemă. Însă arta, pentru că și muzica pe care am auzit-o eu acolo e artă în cel mai natural mod, ne face mai umani, ne deschide sufletele și ne trezește emoții. Un simplu cântec a reușit să mă facă să uit de supărare și să mă gândesc cât de norocoasă sunt cu tot ceea ce am.