„Diabolic” – Theo Anghel

„Diabolic” – Theo Anghel

 

Încă de la început, trebuie să știți că seria „Am murit, din fericire” de Theo Anghel este una dintre seriile mele de suflet. Deși mă așteptam deja de la autoare să ne dea pe spate cu ultimul volum al seriei, „Diabolic” m-a răscolit complet – și nu în sensul rău. A fost ca o ploaie de sentimente amestecate, de la cele mai amuzante situații și dialoguri la cele mai încărcate emoțional scene.

„Cine spune că dorul e doar o stare sufletească, o nostalgie trecătoare, habar nu are ce-i aia. Dorul macină trupul, roade din tine până când te împuținează, îți clatină lumea și îi distruge rânduiala.”

Așa cum ne-a obișnuit încă de la început, Theo nu s-a lăsat deloc mai prejos cu stilul sarcastic al personajelor. În schimb, personajele au evoluat în moduri cât se poate de neașteptate. Pe parcursul celor aproape 500 de pagini, le însoțim pe îndrăgitele noastre personaje în aventuri și încercări dintre cele mai dificile.

„Era o bucată de… întuneric. Un soi de pasaj prin care putea trece doar un om. Faptul că în fața mea se căsca o beznă de nepătruns ar fi trebuit să-mi activeze instinctul de conservare, dar eu, fiind din născare lipsită de el, am pășit orbește și m-am pierdut în neant. Nu vedeam nimic, dar auzeam pașii îngerilor în urma mea. Pasajul era foarte îngust. Brațele mi se atingeau de pereții reci la fiecare pas. Părea să dureze la nesfârșit și să nu ducă nicăieri. Un om cu scaun la cap ar fi făcut cale întoarsă, însă, cum eu căutam necazurile cu lumânarea, nu-l puteam rata nici pe acesta.”

După ce Oriana și Îngerii ei au reușit să ajungă înapoi în Chaos, lucrurile o iau razna în viețile lor. Oriana suferă în urma pierderii lui Marc și își dorește cu orice preț să îl readucă lângă ea. În schimb, Ama și Abel au revenit în Chaos cu amintirile din viața lor ca oameni. Cea mai mare schimbare se resimte la Abel, care deși este un Înger al Iadului, începe să manifeste sentimente umane, de dragoste și prietenie. Însă nici Ama, Îngerul Raiului, nu mai este chiar o ființă blajină și care să se lase jignită ușor. Nici Oriana nu mai este cum era, întrucât toate experiențele prin care a trecut au determinat-o să devină mai dură și mai tranșantă cu cei din jurul ei.

„— N-ar trebui să mai râzi de alții, crezându-i proști fiindcă acționează într-un fel sau altul. Dacă vrei dovezi de prostie nu trebuie să le cauți prea departe, uită-te la tine, spuse ea pe ton egal, fără pic de emoție, ca și când ar fi fost un judecător ce rostea o sentință definitivă.

Abel avu măcar atâta prezență de spirit, încât să nu-i mai strige vreo replică în timp ce ea se îndepărta de noi. O lăsase să aibă ultimul cuvânt, simțind că exact de asta avea ea nevoie acum.”

Însă deși comportamentul Orianei se modifică, ea rămâne același suflet bun, aceeași persoană dornică să îi ajute pe cei din jurul ei, indiferent de consecințele pe care le are de suferit în urma acțiunilor ei. Astfel, ajunge să îi ofere lui Viorel și celor două bunici ale lui apartamentul primit de la „Șef”. Tot din dorința de a ajuta, de data aceasta pe Mati, se reîntoarce la clubul Luxura, pe care se străduiește să îl readucă pe linia de plutire.

Lucrurile se precipită în momentul în care Oriana este somată să îl predea pe Gudila la Sanctuar. Însă nu pornește singură în această aventură, ci alături de ea sunt Ama, Abel, Gudila, Astrid și preotul Sandu. Forțele răului par să le urmărească fiecare pas, iar suspansul este la cote maxime. La fiecare încercare prin care trec personajele, cititorul simte emoțiile de parcă ar lua parte în mod activ la acțiune.

După încercări din ce în ce mai dificile și periculoase, personajele reușesc să ajungă la Sanctuar. Dar ceea ce descoperă acolo le întrece orice așteptare. Suntem părtași la unele dezvăluiri incredibile, care ne aduc un nou rând de emoții. Oriana află cu surprindere detalii nemaiauzite și nebănuite, este convinsă că are o singură șansă de a-l readuce în Chaos pe Marc, dar trebuie să decidă dacă îl va crede pe Malorum și dacă îi va urma sfaturile.

„Ama și Abel se uitară la mine deodată. Știam de ce o făceau. Le spusesem că Malorum mă ajutase, și chiar o făcuse până în acel punct, dar, evident, de aici încolo planurile lui nu mai coincideau cu ale mele. Malorum mă trădase? Dacă aș fi avut ceva aer, aș fi râs. De mine însămi.”

Între Ama și Abel continuă jocul de-a șoarecele și pisica, încât parcă nici ei nu mai sunt convinși de sentimentele pe care și le poartă unul celuilalt. Dar vor reuși cei doi să sfideze toate regulile Universului și să dezvolte o relație de dragoste? Și cum va reuși Oriana să scape de toate problemele apărute?

„Niște șușoteli îmi ajunseră până la urechi. Păreau să vină de undeva, de sub fereastră, așa că m-am lăsat cu băgare de seamă peste pervaz. Nu-mi imaginam cine ar fi putut să fie atât de imprudent încât să se ascundă taman aici, unde Amadeus îl putea dibui imediat.

OK! M-am lămurit pe dată! Aici se putea ascunde doar cineva nefamiliarizat cu clădirea, cineva care habar nu avea a cui fereastră era aceea, cineva ca… îngerii mei!

Ama și Abel se sfădeau pe ton șoptit, privindu-se cu gravitate. El îi prinsese palmele într-ale lui, le adusese aproape de buze, iar ea – minunea naibii! –, nu făcea nici un efort să scape din strânsoare.”

Pe parcursul cărții, am trecut prin diverse stări, de la râs în hohote la emoții aproape de lacrimi. Am simțit repulsie față de unele personaje, în timp ce pe altele le-am admirat. Mi-a plăcut evoluția fiecărui personaj în parte, precum și grupul format pentru a duce misiunea la bun sfârșit.

Dar trebuie să recunosc un lucru: indiferent ce final am încercat să-mi imaginez, Theo a reușit cu succes să mă surprindă. Deși mă așteptam într-un fel ca finalul să fie unul fericit, am avut momente în care puneam la îndoială această variantă. Dacă este fericit sau nu, vă las pe voi să decideți, eu vă spun doar că este un final cât se poate de frumos și de neașteptat.

 
Mulțumesc Theo Anghel și Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit.
Cartea „Diabolic” de Theo Anghel poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

16003228_560325790843592_4980520470105643541_n

14 thoughts on “„Diabolic” – Theo Anghel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: