Cred că deja știm cu toții ce autoare talentate avem. Dacă până acum, Georgiana Vâju, Cristinne C.C. și Raluca-Andreea Chiper ne-au încântat cu romanele și cu poveștile lor, acum este timpul să cunoaștem și o altă „față” a lor. Avem acum ocazia să descoperim că pe lângă talentul cu care au fost înzestrate, cele trei câștigătoare ale „Cursei poveștilor” din luna august dețin și o doză bună de umor. Așadar, haideți să vedem ce au de răspuns la câteva întrebări mai deosebite.
- Dacă ai fi o creatură supranaturală, care ar fi aceea și de ce?
Georgiana: Vrăjitoare! Mi-ar plăcea să am puteri supranaturale. Să stârnesc vântul și ploaia, să mă joc cu lumina și să-mi fac cumpărăturile de acasă. Mi-aș înlocui rapid mașina cu o mătură (aici, fiul meu, care era lângâ mine și citea aici, mi-a spus că n-am școala de mături), n-aș mai folosi carburant, n-aș mai plăti taxe la stat și aș scurta considerabil distanțele, statul la semafor și triada de înjurături de dimineață.
Mă tentează și viața veșnică a unui vampir, să știi. Dar ideea de sânge rece, nu prea mă încântă. Cred că mi-ar fi frig mereu. Și să-mi bată inima rar iar n-aș vrea, nici să stau trează cu zilele nu mi-ar plăcea, că eu iubesc somnul. Apoi, nu cred că aș putea omorî ca să trăiesc. Aș fi un vampir vegetarian. Deci vrăjitoare și muribundă.
Cristinne: Răspunsul este evident. Aș fi un Ephialt. De aceea le-am dat viață acestor ”creaturi supranaturale”. Aș putea aduce multe argumente în favoarea unei vieți ca Ephialt, dar am să mă rezum totuși la unul singur ce are legătură cu un capriciu de-al meu din totdeauna. În secunda în care aș deveni Ephialt mi-aș cumpăra o Hayabusa. Reflexele extraordinare și abilitatea de a se vindeca rapid (până la un punct) a acestor creaturi, mi-ar oferi, în sfârșit, șansa să pot experimenta viteza dorită pe o asemenea motocicletă. Pueril? Probabil. Dar ce ne-am face fără astfel de mici capricii?!
Raluca: Pegas, fără îndoială. Ca să pot zbura deasupra tuturor, dar în acelaşi timp să fiu şi cal. Şi toată lumea să îşi dorească să mă vadă, să mă vâneze, să urce pe spinarea mea, iar eu să-i dau voie doar lui Făt-Frumos, că doar e Făt–Frumos. Nu e minunat?
- Dacă ai avea 80 de ani, ce le-ai spune copiilor tăi despre viață?
Georgiana: Probabil că nu aș ști să le spun mare lucru. Mie mi-au spus alții și nu am băgat nimic la cap. Fiecare trăiește așa cum alege și cum crede de cuviință. Le-aș sugera să-mi citească plăsmuirile dacă vor să înțeleagă cum am trăit eu doar și cam atât.
Cristinne: Nu pot decât să speculez ce le-aș putea spune, întrucât există o posibilitate destul de ridicată să am o percepție diferită asupra vieții, decât cea pe care o am acum. Dar, sper ca lecțiile viitoare pe care le voi primi să nu mă facă să-mi modific foarte mult principiile după care încerc mereu să mă ghidez și care, m-au dus mereu la următoarea concluzie: Viața trebuie trăită! Intens și cu respect pentru fiecare nouă zi care i se adaugă! Trebuie experimentate și vânate orice lucruri ce pot aduce zâmbete pe fața noastră și a celor din jur! Asta este ceea ce mi-aș dori să le spun.
Raluca: Să nu-şi bage picioarele în ea că numa’ una au. Una care trece prea uşor şi prea repede şi să profite de fiecare clipă, să facă cât mai multe lucruri bune, să călătorească cât mai mult şi să îşi facă mulţi prieteni.
- Care a fost ultimul cadou pe care l-ai făcut cuiva?
Georgiana: Hm… o floare. Chiar acum 10 minute.
Cristinne: Ultimul cadou pe care l-am făcut a fost zâmbetul pe care i l-am oferit în această dimineață unei doamne obosite și încruntate, aflată în spatele unui ghișeu și care, a fost evident pentru mine, nu era deloc obișnuită să primească zâmbete la acea oră și din acea poziție. Surprinderea de pe fața ei, dar și zâmbetul ce i-a urmat, mi-a confirmat că am ales un cadou potrivit.
Raluca: Hm… O carte de-a mea. A trecut ceva timp de atunci, dar mai greu e timpul de aşteptare ca să vină răspunsul înapoi, dacă place, sau nu place. Dar asta e partea a doua, deja pretind un cadou pentru mine.
- Dacă s-ar face film după viața ta, cine te-ar interpreta pe tine și de ce?
Georgiana: Dacă ar fi să fie, întâi aș scrie eu scenariul. Când vine vorba despre mine nu las pe nimeni să facă ceea ce pot face eu. Cum actiță nu sunt, aș alege să mă interpreteze într-un film Catherine Zeta Jones. Mi-a plăcut întodeauna dezinvolutra ei și ușurința cu care s-a pliat pe fiecare rol.
Cristinne: Dacă s-ar face film după viața mea, aș lăsa un prieten apropiat să se ocupe de casting pentru rolul personajului meu. Sunt sigură că ar fi o reprezentare mult mai fidelă, decât cea pe care aș încerca să o găsesc eu să mă interpreteze.
(Nu, Georgiana, nu te-aș lăsa pe tine să alegi. Nu sunt convinsă că ai alege pe cineva măcar din aceeași specie).
Scuze, dar trebuia să o opresc cumva să îmi trimită poze cu pisici și maimuțe.
Raluca: Hai să spun Charlize Theron, pentru că eu sunt fana ei şi vreau să văd cum este să fie ea fana mea.
- Care este cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat recent?
Georgiana: Am fost în vizită la Cristinne și mai aveam puțin și mă uitam și pe mine acolo. Încă descoperă lucruri de ale mele prin casă pe la ea și mi le trimite prin curier. ( Criss, vreau bluza aia gri!)
Cristinne: Sunt multe lucruri amuzante de care mă bucur în fiecare zi, de la discuții cu anumite persoane ce mă fac să râd de fiecare dată și până la întâmplări neașteptate. Ultimul lucru care m-a amuzat formidabil este chiar acest interviu, pe care îl găsesc pe cât de inedit, pe atât de fresh și antrenant.
Raluca: Stai să vezi! Am adus acasă o căţeluşă cihuahua şi pentru că era foarte mică şi o călcam tot timpul, i-am pus clopoţei la gât ca să o auzim când se mişcă. Ceea ce nu ştii, este că şi eu am o brăţară cu clopoţei. Când se aude zornăitul lor, fiul meu mereu mă ceartă cam aşa: „mami, da-ţi jos brăţara aia că te confund cu Bela şi trebuie să fiu mai atent!”
- Ești un creion într-o cutie de creioane colorate. Ce culoare ai și de ce?
Georgiana: Albastru. E limpede, e culoarea mea preferată. O asociez cu marea și cu cerul, două elemente fără de care nu aș putea trăi.
Cristinne: Am citit zilele trecute (într-o navigare pe internet în căutarea rechizitelor ideale) de niște creioane ce-și schimbă culoarea la atingere: movul devine roz, verdele devine galben, alastru devine bleu etc. Care era întrebarea? Ah, evident aș fi creionul de culoare verde închis. Pentru că este culoarea mea preferată.
(Poftim, Georgiana, analizează acest răspuns! Să-mi spui la final rezultatul evaluării.)
Raluca: Roşu. De ce? Pentru că sunt zodia scorpion. Se-nţelege cu cine aveţi de-a face, nu? Pssssst! Nu era o ameninţare. În realitate sunt cuminte, blândă şi bună.
- Dacă ai putea cânta o melodie pe o scenă, care ar fi și de ce?
Georgiana: Pf! Nu știu să cânt, dar mă mai apucă dorul să o fac, chiar așa, afoană. Asta cu melodia e pe momente. Acum de exemplu, mi-ar plăca să pot cânta „Feel – Robbie Williams. Dar cu el, nu singură. Un duet așa… hm… ar fi drăguț.
Cristinne: Dacă aș putea cânta o melodie pe o scenă, nu aș face-o. Pentru că sunt total lipsită de voce. Nu este modestie. Chiar îmi lipsește orice veleitate de solist. Știu pentru că am încercat pe Kinect (pentru consola Xbox), acasă, sub privirile șocate ale familiei. Dar dacă ar fi o situație „pe viață și pe moarte”, aș alege o melodie cu mulți de „la-la, la-la-la-la”. Ceva de genul: Naughty Boy – La La La. Cred că m-aș descurca onorabil cu refrenul acesteia.
Raluca: Probabil ceva muzică populară cântată de bunicul meu la masă după un pahar cu vin. Tot timpul m-am întrebat dacă falsa ori ba. Deci, la cât de gutural cânt eu, nu va şti nimeni dacă greşesc sau nu.
- Ești mai degrabă un vânător sau un culegător?
Georgiana: Cred că sunt câte puțin din fiecare. Uneori vânez doar așa, pentru distracție, deși sincer, predomină culegătorul în mine. Adun câte un pic din tot ceea ce văd, simt sau ating.
Cristinne: Sunt mai degrabă un vânător de vise! Pentru că visele trebuie vânate, cu tot ceea ce presupune asta. Pregătire, pândă, răbdare, abilități de a le urmări, de a le încolți, de a le face să-ți aparțină. Sunt de părere că visele nu pot fi doar culese, deci, da, mă declar un vânător înverșunat și nemilos de vise!
Raluca: Să zicem culegător. Aşa suntem noi, ardelenii, mai lenţi din fire. Ne place cu binişorul, calm, că este timp pentru toate. Pe lângă asta, îmi place armonia. Ca vânător, nu prea ai parte de armonie, nu ai cum.
- Dacă ai fi într-o cutie de cereale amestecate, ce ai fi și de ce?
Georgiana: O sămânță mică mică de mac. Să mă pot pierde ușor printre celelalte cu gusturi rafinate. Și poate să rămân totuși pe fundul cutiei, printre pliurile de carton. E aiurea să ajungi în stomac apoi să ajungi… mda.
Cristinne: Într-o cutie de cereale amestecate, aș încerca să fiu exact ce încerc să devin în viață: o cereală deosebită, al cărei gust să persiste mult timp după ce s-a consumat, iar aroma să fi atins acea perfectiune numită in industria alimentară „bliss point”, dar cu suficient picant, încât să fie cu atât mai apreciată de cunoscători.
Raluca: Grâul. Îmi pare că cereala aceasta ne reprezintă ţara. Măcar atât să fac pentru patria mea, dacă de mai mult nu sunt în stare.
- Instruiește pe cineva cum se face o broască din origami. Folosește-te doar de cuvinte simple.
Georgiana: Eh na: Ia o hârie verde. Împăturește hârtia. Încă o dată. Încă o dată. Ajunge! Îndoaie colțul stâng în interior. Acum și pe cel drept. Perfect!
Aceea este o broască. Depinde din ce unghi privești. Chestiune de perspectivă. (O să spuneți că-i solniță. Nu-i. E broască.)
Cristinne: Se va lua o coală de hârtie. Verde sau cu tente maronii, în funcție de specia de broască dorită. Se va înmâna cu un zâmbet larg, ce poate, la nevoie, să fie însoțit de un pupic, celui/celei ce se pricepe la origami. La final, se va mai aplica un pupic expertului/expertei, indiferent de aspectul broaștei rezultate.
Raluca: Pot să instruiesc pe cineva cum se face cacao cu lapte în loc de ciudăţenia asta? Sunt calificată în astfel de domeniu şi rezultatele întotdeauna sunt excepţionale, deci ştiu că nu dau greş.
- Există alt cuvânt pentru cuvântul „sinonim”?
Georgiana: Există mai multe, dar nu este niciunul chiar sinonim: omolog, echivalent, identic, similar, asemănător. Ajung?
Cristinne: Există, desigur. Chiar mai multe. Dar paradoxul constă în faptul că niciunul nu este chiar… sinonim cu „sinonim”.
Raluca: Hahahahaha. Cui i-a trecut prin cap o asemenea întrebare? Pe cât de scurtă, pe atât de complicată… în cuvinte. „La fel” … cred că cel mai utilizat sinonim al sinonimului.
- Descrie cum ar arăta scaunele dacă am avea genunchii la spate.
Georgiana: Nu-mi vine în minte decât un scaun fără spatar. Mai mult nu pot gândi. Deja mă dor genunchii cât i-am intors.
Cristinne: Întocmai cum arată acum, doar noi am privi de după spătar.
Raluca: Brrrrr, ce coşmar! Parcă aş sta de vorbă cu Mengele. Chiar vrei să mă sperii?
- Ai idee de ce Tarzan nu avea barbă?
Georgiana: Să nu se agațe cu ea de liene, nu? Habar n-am! Chiar nu avea? Deh, era îngrijit sau na: să nu facă purici… păduchi?
Cristinne: Pentru că la momentul ecranizării poveștii lui Edgar Rice Burroughs, barba nu era la modă. Dacă ar fi apărut ecranizarea în 2015, pe de altă parte, sunt convinsă ca Tarzan nu ar fi descoperit modalitatea unui bărbierit impecabil în abisul junglei.
Raluca: Să zicem că inventatorul lui Tarzan şi-a propus să înzestreze personajul său cu calităţi dintre cele mai alese, la fel cum face orice autor de altfel. Ţi-l imaginezi pe Tarzan plimbându-se printre maimuţe şi murmurând umflat în pene ca un cocoş: „sunt unic şi special.”
- Descrie culoarea roșie cuiva care este orb.
Georgiana: Hm… deși sunt tentată să asociez imediat culoarea cu dragostea, roșul este de fapt culoarea extremelor. Ca să mă fac înțeleasă în fața celui lipsit de vedere aș zice așa: seducție și violență, sânge și foc. Dragoste și război. Este deopotrivă culoarea lui Cupidon și a diavolului.
Cristinne: Singurul mod în care găsesc posibil de a-i descrie unei persoane nevăzătoare din naștere o culoare, este prin a-i asocia efectul vizual cu cel tactil, ori cu un sentiment. Ca urmare, descrierea mea pentru roșu ar suna cam așa: imaginează-ți căldura, dar o căldură puternică, intensă. Apoi, imaginează-ți pasiunea, acea dragoste în punctul ei culminant, o plăcere atât de intensă încât nu poate fi decât interzisă (mărul ispitei, sau fructul interzis este ilustrat aproape tot timpul prin culoarea roșie, iar simbolic, roșu va reprezenta mereu „interzis”). Acum imaginează-ți furia, dar una la limita nebuniei. Toate acestea formează culoarea roșie.
Raluca: Întotdeauna am asociat roşul cu pasiunea, aşa că poate i-aş da să soarbă dintr-o cupă cu vin. Şi pentru că roşul mai este asociat şi cu furia, i-aş permite să asculte în linişte deplină frământările unei furtuni. Ai observat că nu te poţi ascunde de tunete? Le simţi şi le auzi chiar şi în fundul pământului.
- Dacă ai fi un copac, ce soi de copac ți-ar plăcea să fii și de ce?
Georgiana: Un palmier. Ca să trăiesc într-o zonă cu apă și căldură.
Cristinne: Dacă aș fi un copac, mi-aș dori să fiu brad. De ce? Din superficialul motiv ce are legătură cu sintgma „permanent verde”. În plus aș avea șansa să cresc înaltă și la munte (asta dacă nu aș ajunge între timp într-o casă plină de copilași zgomotoși, împopoțonată cu globulețe de toate culorile și o pisică atârnată de beteala lucioasă, pentru ca să sfârșesc, câteva zile mai târziu, în tomberonul cel mai apropiat).
Raluca: Teiul. Doamne, şi ce iubită aş fi fost de Eminescu! Aşa sunt un nimeni pe care nu a apucat să îl cunoască.
- Ai prefera să te lupți cu o pisică de mărimea unui urs, sau cu un urs de mărimea unei pisici? Explică răspunsul.
Georgiana: Nu prea prefer să mă lupt, dar dacă trebuie o fac. Aleg pisica de mărimea ursului. Pentru că îi cunosc strategiile de luptă, măcar aș ști să mă apăr.
Cristinne: Aș prefera să nu mă lupt nici cu una nici cu cealaltă. Dar dacă nu am de ales, eu având mai mult trăsături de felină decât de urs, aș alege să mă confrunt cu robustețea unui urs de mărimea unei pisici. (Pot să iau, mai bine, urșulețul acasă?)
Raluca: Chiar trebuie să mă bat? Nu pot să mă joc? Sau să stau la poveşti? Mi se pare mai simplu…
- Cum ai ascunde un cadavru?
Georgiana: Doamne ferește! Cum aș putea l-aș ascunde. În frigider! Cred că l-aș îngropa să ajungă țărână. Tu vrei să ne testezi imaginația cu întrebările astea? Mai bine întreabă-ne direct: vă plac cărțile horror? : Nu!!!!
Cristinne: Cu foarte multă precauție. Deja îmi pun întrebări serioase cu privire la scopul acestui „interviu”! E cazul să-mi sun avocatul? Am o agendă plină de astfel de numere de telefon, așa, doar ca o precizare.
Raluca: Cadavru înseamnă şi acela de insectă, nu? Intră foarte simplu într-o cutie de chibrituri care mai apoi stă lejer într-un sertar. Şi nici nu miroase.
- Ce ai face mai întâi, dacă ai ajunge pe lună?
Georgiana: Hm… Cred că m-aș bucura de imponderabilitate. Doamne, ce aș mai topăi pe acolo! Apoi cred că aș vrea acasă. Nu am cerul albastru și nici marea mea dragă acolo, pe Lună. Nici telefon, nici facebook..pf! Nasol!
Cristinne: Aș verifica dacă am semnal la telefon. Glumesc! (sau nu?!) M-aș admonesta singură, probabil, pentru că am ales o destinație atât de săracă în… de toate și un drum de 66 de ore. Nici măcar faptul că aș cântări cu de 6 ori mai puțin decât pe Pământ nu ar putea să compenseze un climat de + 110°C pe timpul zilei și de – 180°C pe timpul nopții! Ce să mai vorbim de faptul că nu aș putea asculta muzică!! (cum sunetul nu se propagă în vid). Concluzie: aș pleca acasă!
Raluca: Aş căuta ciobănaşul şi turma lui. Hahahah! Încercam să fiu amuzantă. Sper să nu am ocazia să ajung pe lună. Mi se pare mai confortabil pe pământ.
- Dacă ai putea poseda un al 6-lea simț, care ar fi acesta și de ce?
Georgiana: Simțul umorului. Neah, stai că pe asta îl am. Claviziunea. Asta cred. Da, ar fi o chestie, deși cam înfiricoșătoare. Dar mi-ar plăcea.
Cristinne: Telekinezia, fără discuție. De ce? (nu răspund, dar a se observa zâmbetul malefic de pe chipul meu.
Raluca: Mi-ar plăcea să citesc gânduri. Sunt curioasă ce le trece prin cap oamenilor, atunci când cred că sunt în siguranţă, departe de orice intrus, orice interesat de secretele lor.
- Dacă ar fi să alegi o perioadă din trecut în care să trăiești, care ar fi aceea și de ce?
Georgiana: Austria. Viena anilor 1870 – 1950, perioada în care a trăit și a emis terorii părintele psihanalizei, Sigmund Freud. Am câteva nelămuriri despre teoriile lui cu privire la psihoze. Poate dacă am fi fost contemporani l-aș fi înțeles mai bine. (Cristinne, psihoze la modul general, nu are treabă cu tine).
Cristinne: Renascentismul. Am atâtea motive pentru care îmi doresc să fi experimentat acea perioadă, încât nici nu aș știi cu care să încep. Am să ma rezum doar la a etala 3 nume: William Shakespeare, Leonardo da Vinci și Michelangelo. Doar pentru a trăi în aceeași epocă cu acești oameni, și este un motiv suficient.
Dar ar mai fi și concepția conform căreia, în acea perioadă, oamenii erau mult mai deschiși ideilor de tot felul, aveau un simț deosebit al frumosului, își doreau să exceleze în mai multe domenii și prezentau scepticism față de ideile preconcepute.
Raluca: Cu siguranţă perioada din evul mediu. Să fiu o domniţă delicată în rochii cu trenă, diademe pe cap, părul lung până la călcâie, călătorind pe cal sau în caleaşcă, scriind poezii la lumina lumânărilor, cântând la pian, încălzindu-mă la foc cu lemne în şemineuri gigante… Ce altceva mi-aş putea dori?
Ce frumos interviu <3 Am si ras bine 🙂 Felicitari fetelor! Sunteti foarte tari! <3 <3 <3
Asa-i că sunt amuzante fetele? 😂