De vorbă cu Cristina Oțel

Bună, Cristina. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să răspunzi la aceste întrebări.

  1. Povestește-ne puțin despre debutul tău literar.

Nu știu cât de multe lucruri interesante aș putea spune despre debutul meu literar. Cert este că a fost neașteptat, am trimis manuscrisul la editura Quantum fără a avea așteptări, apoi m-a sunat Theo. Țin minte că în acel moment, când Theo vorbea, eram puțin ruptă de realitate și sunt sigură că am servit niște răspunsuri scurte și groznice; nu realizam ce se întâmplă.

  1. Ai o nouă carte în lucru? Dacă da, ne poți spune câte ceva despre ea?

Evit să vorbesc despre lucruri ce nu s-au concretizat în totalitate, mai ales că mă așteaptă un an greu. Scriu în continuare, însă nu pot să ofer mai multe detalii.

  1. S-a întâmplat să începi să scrii o carte și să o abandonezi complet?

Nu și sper să nu se întâmple vreodată. Unele idei îmi consumă mai mult timp și pagini în Word, așa că durează ceva până ajung să aibă un final, însă nu le abandonez.

  1. Povestește-ne o întâmplare amuzantă pe care ai trăit-o de când ai publicat.

Eu nu am anunțat niciun apropiat că voi publica. Desigur, părinții mei știau, dar prietenele mele nu au avut nicio idee. În momentul în care a apărut un fragment pe pagina de Facebook a editurii am fost asaltată de telefoane. Deși s-au bucurat pentru mine au ținut morțiș să menționeze că sunt așa o prietenă rea pentru că nu le-am spus nimic (au folosit cuvinte mai puțin drăguțe, dar rămâne între noi).

Și faptul că uneori primesc mesaje în care oamenii mi se adresează extrem de politicos mă amuză, sunt numită doamnă foarte des. :))

  1. Ca și autor, este important să fii și cititor? Te influențează într-un fel cititul? Dacă da, cum?

Este important să fii cititor. Fie că ești autor, fie că nu, cititul trebuie să reprezinte o constantă în viața fiecăruia. Nu am de gând să spun vreodată că cititul nu te influențează. Cu toții știm, nu este o surpriză pentru nimeni că vocabularul se dezvoltă citind, iar cuvintele sunt foarte importante pentru un scriitor; ajungi să te îndrăgostești de ele, să le acorzi atenție, căci orice îți place merită întreaga ta atenție. Le și urăști pentru că uneori nu redau exact ceea ce simți, iar atunci îți dai seama că vocabularul înseamnă mult, înseamnă posibilitatea de a reda realități în diverse forme.

Am fost mai întâi cititor și n-aș renunța la această pasiune. Sunt cărți considerate a fi de căpătâi, sunt cărți citite de mulți adolescenți și le citesc cu plăcere pe toate; unele îmi oferă perspective sociale, istorice, mentalități adaptate anumitor vremuri, altele îmi oferă realitatea actuală, cu bune și rele.

Trecând prin multe romane, ajungi să îți găsești stilul propriu, să îl formezi. Poate pare ciudat sau greu de crezut și, fără doar și poate, păstrezi cumva o atingere a stilurilor parcurse cândva, însă te descoperi.

  1. Care este ultima carte pe care ai citit-o și când a fost aceasta?

Gargantua și Pantagruel de François Rabelais , dar plănuiesc să citesc Aeria de Maria Dahvana Headley.

  1. Ca și cititoare, ce stil de carte preferi?

Romance, fantasy, dar nu spun nu altor genuri. Am citit recent Minciuni pe canapea de Irvin D Yalom și mi-a plăcut mult.

  1. În ce măsură consideri că recenziile au o influență asupra cititorilor?

Au o influență mare și spun asta și din poziția de cititoare. Și eu stau și iau recenzii la rând înainte să cumpăr o carte, se mai întâmplă și să cumpăr dintr-un impuls și spun ce-o fi o fi!

Totuși eu respect toate persoanele care scriu recenzii, negative sau pozitive. Consider că un autor trebuie să își asume criticile și mai presus de asta să le înțeleagă. Nu avem același gusturi și este absolut normal să fie cineva care nu agreează stilul tău de a scrie. Eu, la rândul meu, întâlnesc romane care nu îmi plac.

Însă eu cred că este important ca orice părere ai avea, să o exprimi politicos, în limitele bunului simț.

  1. Serii versus cărți individuale. Care sunt preferatele tale? Care crezi că sunt preferate de către cititori?

Îmi plac ambele variante. Știu că este greu să aștepți apariția următorului volum dintr-o serie, dar există idei care nu pot fi cuprinse într-o singură carte. Nu știu ce preferă ceilalți cititori, însă dacă îți place primul volum, cred că îl vei aștepta cu nerăbdare și pe următorul.

  1. Obișnuiești să creezi o schemă a cărții pe care te pregătești să o scrii, sau te lași condusă în totalitate de imaginație?

În cele mai multe cazuri schemele mele se duc imediat pe apa sâmbetei. Nu știu cum se face, dar plănuiesc o scenă și când colo mă trezesc surprinsă că personajele mele își fac de cap fără acordul meu. În momentul în care scriu, eu sunt scriitor și personaj, eu simt totul și mă las purtată de val. Îmi cunosc personajele, iar ele mă controlează în aceeași măsură în care le controlez și eu pe ele.

Am o idee despre cum se vor desfășura lucrurile, de unde pornesc și unde voi ajunge, câteodată știu exact ce scene doresc să scriu, dar se întâmplă să evolueze totul într-o altă direcție; atunci trebuie să continui de acolo și să fac modificări.

  1. Cum ți se par colaborările dintre autori? Ai fi dispusă să scrii o carte în colaborare cu alt autor? Dacă da, care este autorul alături de care ți-ai dori să scrii o carte?

Munca în echipă este o binecuvântare dacă oamenii sunt pe aceeași lungime de undă, dar o corvoadă dacă nimeni nu se înțelege cu nimeni și toți vor să fie lideri în ceea ce privește utilizarea ideilor. Nu sunt un mare fan al muncii în echipă, de aceea nu cred că aș fi dispusă să colaborez. Nu vreau să fiu categorică, dar recunosc faptul că nu-mi doresc să-mi altereze cineva (bun, asta sună destul de dur) firul poveștii.

  1. Există un mesaj ascuns în cărțile tale, pe care speri să îl descopere cititorii?

Nu putem să vorbim de cărți încă, dar eu scriu despre adolescenți. Deși este privit ca un subiect clișeic, toată lumea pare să uite că toți am trăit aceea perioadă și este una dintre fazele care niciodată nu vor înceta să existe, pentru că, Doamne ajută, generații ne vor călca pe urme. Oamenii consideră tinerii niște rebeli, însă nu își aduc aminte că și ei s-au aflat în aceeași postură la un moment dat. Este atât de ușor să judeci, văd asta în fiecare zi, pornirea asta de a emite păreri și nimeni nu încearcă să  înțeleagă. Acum generalizez, știu.

Nimeni nu consideră că un adolescent se poate confrunta cu probleme psihice, ăsta este un subiect tabu printre oameni. Dacă cumva realizează această problemă se pune eticheta de ”nebun”. Sunt atâtea lucruri ce li se întâmplă tinerilor, dar închidem ochii, poate poate dispare problema ca prin magie.

Sunt multe subiecte care mă înfurie de-a dreptul și tocmai de aceea voi scrie despre ele, cu puțin noroc se vor trezi și unii la realitate.

  1. Se spune că personajul principal este inspirat măcar puțin din personalitatea autorului. În afară de personajele care au preluat diverse caracteristici de la tine, ai personaje inspirate de persoane reale, pe care le cunoști?

Depinde de carte. În general îmi folosesc emoțiile, trăirile în scop artistic. Dacă sunt tristă, iau sentimentul acesta și îl mulez pe un personaj anume. Îmi folosesc și convingerile, poate frustrările, pentru că un personaj nu este doar într-un fel, are nevoie de emoții reale. De altfel se întâmplă să fiu tristă și intrând în pielea unui personaj să încep să plâng; deoarece, cumva, mă transform și în actor atunci când scriu și devin una cu personajul. Poate îmi place atât de mult cum le stă unora purtând pulovere oversize, că îmbrac un personaj așa. Sunt n variante.

Cât despre ale persoane cunoscute, eu împrumut diverse caracteristici; face ca personajele să fie credibile.

  1. Originalitate versus clișeu. Dacă ar fi să alegi, ce ai prefera: să scrii o carte cu un subiect original, chiar dacă nu este bine privit de către cititori, sau să scrii o carte cu un subiect clișeic, dar care „prinde” la public?

Dacă aș avea o idee care nu a mai fost abordată, aș dezvolta-o cu siguranță, indiferent de felul în care o să fie privită. Am mai spus eu asta, eu scriu pentru mine în primul rând, apoi dacă o să ajungă și la alții… mai mare dragul. Dar trăim într-o perioadă în care subiectele originale, care n-au mai fost vreodată întâlnite, ceva de neimaginat sunt… rare, să zicem? Este și normal, sunt atâtea minți geniale care au epuizat subiectele originale. Bine, este mult spus, sigur că mereu o să existe o altă minte briliantă care ne va uimi cu scrierile sale. Dar eu nu am nimic împotriva clișeului. O idee poate fi dezvoltată și ramificată la nesfârșit, iar personajele unice compensează oarecum ideea, considerată clișeică.

La școală ni se cerea tuturor să facem texte argumentative pe o anumită temă. Deși, poate argumentele se asemănau, modul de formulare, perspectiva asupra temei impuse, exemplele culese din propria experiență, făcea ca acel text să nu fie la fel.

Eu scriu despre adolescenți. Este considerat un subiect clișeic, nu? Dar nu o să găsești un Adrian în altă carte, nu o să găsești o Sorina în altă parte. Sunt adolescenți cu perspective, trăiri, întrebări pe care, da, le găsești la adolescenți, dar nu în forma aceea.

Pentru mine contează emoția și dacă simt ceva citind, dacă simt emoțiile personajelor, eu sunt fericită.

  1. Ai avut parte de susținere atunci când ai decis să te apuci de scris?

Nu știau foarte multe persoane că mie îmi place să scriu și nici acum nu merg prin lume vorbind despre asta; nici măcar părinții mei nu știau, așa că susținere… e mult spus. Încurajare de la câteva prietene am avut, dar nu cred că se aștepta cineva să trimit manuscrisul undeva.

0 thoughts on “De vorbă cu Cristina Oțel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: