De vorbă cu Marius Albert Neguț

Bună, Marius. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să îmi răspunzi la întrebări.

Bună, Eva! Eu îți mulțumesc!

  1. Ce te-a determinat să scrii romanul tău de debut, „Îngeri rătăciți”?

R: La momentul începerii romanului traversam o perioadă grea ce prin lentoarea scurgerii sale mă împingea spre depresie. Trebuia să fac ceva nou, care să-mi ocupe timpul și mintea și, am ales să scriu…

  1. După părerea ta, ai reușit să obții efectul dorit cu primul tău roman?

R: Mi-am dorit să provoc cititorul, pentru ca acesta să cunoască și să-și asume trecutul. Nu ai niciodată gunoi în casă dacă-l ții sub preș, nu? Ca să-ți răspund: Da și nu… Da la nivel de individ ce a citit romanul și nu la nivel de masă, pentru că nu s-a vândut suficient, din motive arhicunoscute de către orice om implicat în domeniul literaturii.

  1. Care crezi că este cheia succesului pentru un autor?

R: Promovarea! Abia după ce aceasta îți asigură vizibilitate, stârnind curiozitatea consumatorilor, vei fi și tu, autorul, prețuit sau nu pentru ce ai scris. Până la acel moment nu contează. Poți fi genial, dacă produsul tău zace într-un raft acoperit de praf, nu vei fi recunoscut, deci, implicit nu vei avea succes.

  1. Spune-ne un lucru despre tine, neștiut de către cititori, până acum.

R: Ce farmec mai are un om fără secrete?

  1. Cum reușești să împaci viața de autor cu familia și cu lucrul?

R: Din păcate nu prea reușesc…

  1. Obișnuiești să îți notezi ideile într-un carnețel sau telefon, sau le reții până reușești să le treci în calculator?

R: Da, le trec într-un notepad instalat pe telefon. Uneori mă trezesc noaptea și notez câte o frază.

  1. Ai în cărțile tale un personaj inspirat din cineva cunoscut ție? Dar o scenă inspirată din viața ta?

R: Romanele mele – ușor laudativ spus, dat fiind faptul că sunt doar două – descriu evenimente reale din viața mea sau a prietenilor mei, pe care am brodat ficțiune. Deci, da, sunt multe întâmplări reale din viața mea, iar multe dintre personaje sunt persoane cunoscute, ce-i drept, cu alte nume.

  1. Dacă ar trebui să renunți la scris în favoarea altei pasiuni de care să te ocupi, care ar fi aceea?

R: Refuz varianta asta… Cred că pot face mai multe lucruri deodată. 😊

  1. Care a fost cea mai frumoasă surpriză pe care ai avut-o, de când ai devenit autor publicat?

R: Dacă ar fi să aleg un gest, acesta ar fi cel al Dianei Moraru care a venit din Timișoara pentru a vizita parcurile Izvor și Carol (fost Libertății) parcuri descrise în ”Îngeri rătăciți”. Dar ceea ce mă impresionează și acum foarte tare e energia pozitivă transmisă mie de cititori  – printre care tu și mama ta – prin intermediul rețelelor sociale și dăruirea complet dezinteresată cu care aceștia îmi promovează cartea.

  1. Dacă ai putea alege o persoană reală, a cărei biografie să o scrii, care ar fi aceea?

R: Nu vreau să par infatuat, dar cu adevărat am avut o viață plină de aventuri ce ar merita descrise într-o autobiografie, dar pentru asta aștept consacrarea ca autor. Doar, cine vrea să cunoască viața unui ilustru necunoscut, nu?

  1. Dacă ai avea șansa ca o zi din viață să fii un personaj dintr-o carte, care ar fi acel personaj?

R: Eu știu… Aș vrea să trăiesc o zi din perioada petrecută de Papillon, pe plajă, printre indieni, mai mult pentru a înțelege de ce a părăsit acel paradis, pentru o civilizație ce l-a aruncat din nou după gratii. Îți jur că cele două surori indience cu care a trăit tot acest timp nu au nicio legătură cu alegerea mea… 😊

  1. Ai un anumit „ritual” de scris? Dacă da, ne poți spune care este?

R: Dimineața la cafea… Am o „ceșcuță” de 500 de grame din care sorb cam trei-patru ore, timp în care scriu.

  1. Care este sentimentul pe care îl ai când termini de scris o carte?

R: Un sentiment de satisfacție pe care îl are orice om ce duce la îndeplinire o sarcină grea și de lungă durată.

  1. S-a întâmplat să începi să scrii o carte și să o abandonezi complet?

R: Da… Descria o perioadă a vieții mele pe care nu sunt încă pregătit să o supun juriului format de cititori.

  1. Care consideri că sunt cele mai mari obstacole care apar în calea celor care își doresc să devină autori?

R: La ora actuală, lipsa banilor. Cu bani sau popularitate poți publica și hârtie igienică abia folosită. Unii chiar asta fac…

0 thoughts on “De vorbă cu Marius Albert Neguț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: