INSULA – Ioana Dumitrăchescu

Îl privea căutându-i ochii ascunși de pălăria maro ce o purta cu mândrie. Mâinile tremurânde așteptau sfioase atingerea delicată a degetelor lui. Inima îi zvâcnea în piept și orice gând era lipsit de substanță, cât timp el se afla în preajma ei. În zadar încerca să se liniștească, căci și acest efort era efemer. De ce nu putea să își potolească inima? Avea în fața ei un bărbat chipeș, mofturos și recalcitrant tocmai pe o insulă pustie. De parca asta nu îi era de ajuns! După un moment de maximă plictiseală, încercă să ghicească ce ochi ascundea acest misterios și se jucă imaginându-și nuanța lor.

Poate are ochii albaștrii precum cerul în miez de vară sau verzi precum mugurii ce abia înfloresc sau poate….

Observând inutilitatea și naivitatea jocului își alungă gândul din minte, fiind captivată de un foșnet. Își îndreptă ochii spre măreția peisajului, căutând să vadă de unde vine acest zgomot mic. Se ridică în capul oaselor și mări pașii spre direcția sunetului. Adulmecă mirosul plăcut al algelor și se puse pe țărmul mărginit doar de apa cristalină ce forma valuri înalte.

Poate dacă aș merge spre el și i-aș da jos pălăria, timid în timp ce gura mea l-ar sufoca cu un sărut….

 De ce imaginea lui îi reveni iar în minte? De când aterizase în acest loc i se părea că timpul nu și-a mai făcut prezența.

Îți trebuie curaj să abordezi pe cineva, precizie, calm, devotament și mai ales răbdare. Aparent, suntem doar noi doi aici. Cât timp îi va lua până va începe să mă observe și să-mi vorbească?

Se ridică si cu mai multă îndrăzneală se îndreptă spre flăcăul ce părea că meditează. Își drese vocea în timp ce cu o mână își aranjă sutienul și își umezi puțin buzele.

– Ce părere ai….

Vocea ei era singura care se auzea printre alte zgomote mai mari sau mai mici ce existau acolo. Voia cu orice preț să îi țină piept și să nu cedeze atât de ușor. De data aceasta se așeză exact cum stătea el, de parcă era o umbră.

– Ce spui despre insula asta?

Tânărul, întins pe spate, cu un fir de grână în gură, scoase un singur sunet perceptibil auzului său. Sforăitul.

Dezamăgită se ridică de lângă el imaginându-și toate trăsăturile negative pe care le citise în romanele pentru școală și din „nesimțit, porc, idiot, mofturos, neserios, împuțit” nu îl scoase. O șansă i-ar fi dat! Una singură. Se apropie de marea caldă ce îi atinse picioarele înalte și firave. Își duse mâna la păr și întinse o șuviță blondă pe deget. ”Când crezi că totul ți se cuvine iată că vin unii și îți demonstrează că nu e așa. Prea mult m-am crezut atotputernică și cuceritoare. Trebuia, cineva să mi-o dea peste nas!”.

Își aminti momentele când bărbații îi cădeau la picioare, în adolescență. Care mai de care mai arțăgoși, obraznici și încăpățânați. Unii din ei o doreau cu înfocare sacrificându-și familia și locul de muncă. Și totul pentru ea! O blondă cu ochii verzi seducători și un trup de viespe.

Oare ce îi făcea pe aceia să mă dorească? Și acest împiedicat să nici nu se uite la mine! Mă tot întreb ce substanță Divină face două persoane să fie atrase una de alta?

Cu acest gând fulgerător își scufundă picioarele și mâinile în apă și se lăsă dusă de val. Apa o învigoră și o relaxă intens încât, curând uită toate acele gânduri negative.

În acest timp, pe plajă se afla el. Un el oarecare, în a cărui frumusețe puteai să vezi dezamăgirea și furtunile prin care trecuse. Ochii îi erau închiși dar mintea îi funcționa. Auzea tot ce se petrece pe insulă, fără ca măcar să se sinchisească și să își ridice privirea. Al șaselea simț îi era dezvoltat de când era copil, amintindu-și râzând de toate acele fețe întrebătoare ale oamenilor „Ce vrei să te faci, când vei fi mare?”. Iar el le râdea în nas, spunându-le: „Nu vreau să mă fac nimic, vreau să fiu eu și atât”. Părinții nu au suportat  înfrângerea de-a avea un copil ce nu reflectă nicio ambiție, niciun vis.

Crescând, și-a dat seama că locul lui era undeva departe de toate ambițiile pământești și plecă într-o aventură ce abia începuse pe această insulă. Nu era ușor, însă cine spune că în viață totul trebuie să vină de la sine?

În acest loc mirific, unde doar sunetele păsărilor și al valurilor se aud, avea doar o singură dorință: să se relaxeze.

– Tu conștientizezi situația în care ne aflăm?

Femeia se repezi către el, tulburându-i gândurile și starea de bine. Își ridică ochelarii pe vârful nasului și o privi nonșalant. Arăta al naibii de bine, ticăloasa! Părul blond până la umeri suflat de vânt arăta ca scos din revistă, buzele subțiri, date cu ruj roșu aprins și creionate, îi stârnea pofta de…..Ochii ei verzi precum smaraldul, ce străluceau în razele blânde ale soarelui, îl provocau. Totul era provocator la ea! Felul cum zâmbea, cum ținea mâinile în semn de protest, cum țipa la el…

Nu! Să nici nu-ți treacă prin minte! E doar o…..! Și în plus….e fițoasă. Uită-te la ea, cum se fâțâie pe aici, de parcă i-au murit admiratorii. Crede că totul îi se cuvine? Ei bine NU. Și nici de-al naibii nu o să răspund intențiilor ei!

– Pot să am și eu un moment de tihnă?

Sub ochelarii de soare se ascundeau niște ochi atrăgători gata să o dezbrace din priviri. Atenția ei se îndreptă dintr-odată către un sunet straniu, sălbatic. Un sunet ce o făcea una cu insula. Era doar ea și acel zgomot înfiorător ce venea tot mai aproape.

Ciuli urechile, iar buzele începură să îi tremure. Mâinile căutau pământul în timp ce genunchii se lăsară în jos cuprinși de panică. Tot mai aproape de ea. Sunetul era acum la o aruncătură de băț. Era în interiorul ei. În inima ei ce pendula fără încetare. Tic-tac-tic-tac. Stătea întinsă pe pământul umed și tot ce simțea era o groaznică durere în piept, în brațe și pe abdomen. Toată viața ei o parcurse mental, vizionând ce făcuse bine și ce nu. Un moment periculos din viață ne provoacă să începem să ne gândim cum va fi când nu vom mai exista aici. Nu văzu nimic fiind prea concentrată pe durere și sunet.

Apoi dispăru de parcă nici nu-ar fi existat. Răsuflă ușurată, continuând să țină mâinile în zona cea mai dureroasă.

El rămase întins pe spate, în visele lui. Începu să râdă când își aminti copilăria și tot ce petrecuse de când venise pe lume și până în adolescență. Râdea cu voce tare să-l audă și locuitorii minusculi ai insulei.

Nu îi veni să creadă. Chiar atât de ticălos să fie? Nu mai putea de durere! Își strânse palmele și lacrimile începură să îi brăzdeze fața fină. De când venise pe lume și până acum, nimeni nu o adusese în starea asta de disperare. Se ridică și păși spre apa ce se mișca în ritm cu viața. Valurile se loviră de mal și păreau mai înverșunate pe măsură ce femeia plângea și era îndurerată.

O voce în spatele ei o trăzni precum un fulger. Rămase cu privirea în jos, neavând curaj să se uite la el.

– Îmi cer scuze că am râs însă nu era vorba despre tine. Mi-am adus aminte de unele faze din copilărie și erau a dracului de amuzante.

Dădu cu piciorul în apă lovind valurile ce se unduiau sub lovitura ei. Acum era și nesimțit?

Îngândurată și cu privirea în jos adăugă:

– Nu e nevoie. Nu însemn nimic pentru tine.

Marea continuă să parcurgă drumul ei precum noi continuăm să trăim indiferent dacă în sufletul nostru este însorit sau ploios. O întoarse cu fața înspre el.

– Vrei să spui că îți pasă de mine atât de mult?

Femeia rămase precum o statuie înghețată. Nu merita nici măcar o privire oacheșă la cât de ticălos este. De unde până unde această afecțiune?

– Nu, nu îmi pasă. La drept vorbind, noi nici măcar nu ne cunoaștem. De ce crezi că ar trebui să simt ceva mai mult?

Îl privi în adâncul ochilor ce exprimau sinceritatea. Iar lacrimile ce porneau în avalanșa de sentimente, o opreau să mai ascundă ce simte.

– Nimic nu e real. Până nu experimentezi. Dacă acum mă săruți, de unde știi că am fost eu? De unde știi că simți ceva până nu ți-am arătat și cel mai întunecat colț al meu?

Profunzimea cuvintelor pentru ea nu aveau niciun efect. Părea că vorbește o limbă străină.

– Atunci nu ar mai exista dragoste la prima vedere. În fine, este un subiect tabu pentru tine și nu aș vrea să te inoportunez. Ce m-a deranjat însă a fost faptul că adineauri ceva m-a mușcat iar tu nici măcar nu te-ai sinchisit să mă ajuți și să alungi dihania.

Se îndepărtă de el. Fiind mai rapid, o trase repede de mână, ajungând cu fața spre el, simțindu-i respirația, dorința de-al săruta.

– Acela a fost demonul din mine. Fetițo! Totul este o iluzie pe acest pământ. Totul! Iar ceea ce ai trăit tu a fost o simplă simulare.

Își trase mâinile și arătând cu degetul spre mare continuă:

– Da? Și aceasta este o iluzie? Spune! Nu văd eu bine? Sunt nebună?

Râse din nou cu poftă, enervând-o la maxim pe excentrica blondă din fața lui.

– Cum ai ajuns aici? Dacă îmi spui, atunci mă înclin! Dacă tu îți mai amintești, ești cea mai tare!

Rămase tăcută. Încercă să scotocească prin mormanul de amintiri însă tot ce găsi erau frânturi din copilăria ei. Momentele când era copil, joaca din curtea școlii, adolescența. Dar nici urmă de perioada următoare. Nu știa nici măcar vârsta ei sau numele.

– Nu știu….

Tânărul o luă în brațe, mișcat de durerea ei. Până acum nimeni nu îl mai făcuse să simtă asta. Era atât de nepăsător față de toți încât se simți un ciudat stând așa cu ea și alinându-i șocul.

Femeia îl strânse tare și rămaseră așa minute bune. Ea șocată și dezamăgită iar el jucând rolul de protector.

– Cine sunt? Și ce caut aici?

Cine sunt? Și ce caut aici? Ce caut aici?”. Mintea îi rămase în urmă, repetând precum un papagal. „Unde e casa mea?

– Curând, dacă totul se va rezolva, vom scăpa de aici. Îți promit! Îi răspunse el, pupând-o pe frunte.

Și dacă acel curând nu va mai veni niciodată?

– Suntem prizonieri aici?

Fără să o privească în ochi, o pupă pe frunte și o adânci la pieptul lui.

– Suntem la I.N.S.U.L.A. O planetă în care totul se bazează pe realitate virtuală. Vom pleca doar în momentul în care vom ști cine suntem cu adevărat și ne vom comporta ca atare. Atunci vom avea libertatea de a alege să mai stăm sau să ne întoarcem acasă. Însă până atunci, mai este mult drum de bătut și m-aș bucura dacă împreună, am reuși să facem asta.

O luă de mână și păși cu ea deodată spre marea virtuală, privind-o în ochi și zâmbind șiret.

0 thoughts on “INSULA – Ioana Dumitrăchescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: