O joacă… – Marius Albert Neguț

 
O joacă-i versul meu… sau proza, dacă vrei,
Dar dincolo de ea este povestea din condei
A dragostei mai mare, ca o mare,
De pe un țărm ce strălucește-n soare.
 
— Vreau să fii doar a mea!
Îi poruncește el, cu nepăsare.
Simțind sub tălpi nisipul cald, fata tresare.
— Da! Dar în mare! Te rog… se pisicește ea.
Să mă agăț de tine, iar tu-n picioare…
Împins de valuri, să mă ai, să mă săruți și, ca o boare,
Să te înalți cu mine-n zare.
 
Tace o clipă, se bucură, apoi continuă în visare,
Chiar dacă vede-n ochii lui puțină iritare.
— Știi ce-mi doresc? Cuvintele-i sunt rare,
Șuier de vânt zglobiu ce susură agale.
 
Să-mi fie dor de tine, măcar așa… ‘ntr-o doară…
Vreau să simt jalea femeilor ce-odinioară,
Făceau cu mâna soților, ce iară,
Plecau pe veliere, poate, pentru-a mia oară.
 
Ce zici? Îmi împlinești un vis?
Întreabă, cu glas – ambrozie din paradis.
 
— Pe care? Căci jur că m-ai adus la disperare!
Pe cel cu ‘mpreunarea-n mare sau celălalt în care,
Eu solitar, prind trei guvizi, apoi flămând, vai, ce eroare,
Ți-i dăruiesc într-un apus de soare?
 
Glumește, dar răspunsul său o doare.
Din ochii ei, acum, mai negri ca furtuna ce se zărește-n zare,
Sclipirea bucuriei de copil dispare.
Iar el își simte inima bătându-i tare,
Ca vântul ce se întețește și, din boare,
Urlă, acoperind cu nori strălucitorul soare.
 
Cuprins de disperare, se întreabă: De unde pot eu oare,
Să încropesc o plută și din mare,
Să smulg, din valuri, un pește… doi… orice, dar care,
S-aducă vraja înapoi, surâsul care moare?
 
Rupe cămașa de pe el și urlă o amenințare.
O ia la fugă și pătrunde-n mare,
Spărgând cu pieptul gol șuvoiul, ce dă să-l împresoare.
Se zbate, luptă, apoi dispare, iar fata simte cum o doare.
I-e dor deja de el… Ajunge! Dacă moare?
Iar gândul o face să îl strige tare,
Ca o sirenă mărinimoasă care,
Stihiei, puterea de a-i porunci o are.
 
Tăcerea o doboară
Și sufletu-i preschimbă în cochilie goală.
Apoi, la rându-i fuge, se scufundă-n val.
Nu-i place dorul – are gust amar!
Nu își mai vrea iubitul un hoinar!
 
Îi simte îmbrățișarea și se-nfioară toată,
Abisul i se pare spre fericire poartă.
Știe acum că decât singură și-n suflet moartă,
Mai bine înlănțuită de iubit în soartă…

0 thoughts on “O joacă… – Marius Albert Neguț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.