10 lucruri „inedite” pe care le-am făcut fără să vreau
Mili, de la Literatură pe tocuri, a avut o idee super faină. Și anume, să le arate cititorilor ei 10 lucruri pe care le-a făcut mai mult, sau mai puțin cu voia ei. În urma postării ei, Nicoleta m-a provocat să scriu și eu despre 10 lucruri inedite pe care le-am făcut. Provocare acceptată! Așadar, haideți să descoperiți câteva lucruri despre mine, din spatele blogului și al profilului de Facebook.
- „Cină” romantică pentru câine
Eram copil, iar bunicii mei aveau un câine mic, de care mă cam temeam. Deși mic, părea destul de fioros în ochii mei. Astfel, ca să încerc să mai îmbunez puțin relațiile dintre noi, am decis să îl hrănesc… dar nu cu orice, ci cu petale de trandafir. Și în timp ce câinele își savura festinul, am considerat că ar fi momentul oportun să îl mângâi. Credeți că a apreciat gestul? Nicidecum! Dimpotrivă, a sărit și m-a mușcat de deget. Și cam atât au ținut relațiile amiabile dintre noi…
- Remediu împotriva sughițului
Cu toții știm cât este de neplăcut să te apuce sughițul. Dar și mai neplăcut este când te apucă pe ulița de la țară. Eram la bunicii de la țară, cu verișoara mea, mai mare decât mine cu șase ani. În timp ce mergeam spre casa bunicilor, m-a apucat sughițul. Am încercat toate variantele cunoscute: să-mi țin respirația, să spun cine mă pomenește… nu funcționa nimic. Ajunse în dreptul Bisericii, verișoara mea a venit cu o idee inovatoare: trebuia să merg cu mâinile sus și să-mi țin respirația, până treceam de Biserică. Nu mai rețin dacă a funcționat, dar ea s-a distrat copios pe seama mea.
- Ojă roșie… la Mănăstire
Aveam vreo 6 ani, urma să încep școala. Am mers cu familia într-o excursie în Moldova, să vizităm Mănăstirile. Eu, foarte entuziasmată de vacanță, m-am dat cu ojă roșie… un roșu cât se poate de țipător! Prima Mănăstire pe listă – Mănăstirea Moldovița (nu o să o uit niciodată!). Ne oprim la o căbănuță de a Maicilor, unde se vindeau suveniruri religioase. Micuță fiind, nu ajungeam prea bine la tejghea, astfel că m-am prins cu mâinile de ea, etalând astfel unghiile roșii în fața Măicuței. Nu vreți să vă imaginați ce muștruluială mi-am luat! De la Măicuță, bineînțeles, care îmi spunea că nu se cade să ne dăm unghiile cu ojă. Ei, credeți că nu am avut replică? Ba da! I-am spus că dacă Dumnezeu nu ar vrea să ne dăm unghiile cu ojă, de ce a mai inventat-o?!
- Bicicleta buclucașă
După ce veți citi partea aceasta, puteți să pretindeți că nu ați făcut-o. Eram deja la școală și încercam să învăț să merg cu bicicleta. Avea roți ajutătoare, dar de pe ghidon lipsea parțial plasticul protector. Trotuarul de pe strada bunicilor era ușor denivelat. Eram pe lângă bicicletă, mă îndreptam spre casă, când m-am împiedicat și am căzut, cu bicicleta peste mine. Mi-am spart capul, a trebuit să fiu dusă la urgență. Cicatricea e vizibilă și acum. Iar dacă aveți impresia că am învățat mai târziu să merg pe ea, vă înșelați! Bicicleta a devenit din acel moment inamicul meu numărul 1.
- Coafeză personală a bunicii
Împreună cu bunica, am decis să o scutesc de un drum inutil până la coafeză – care era foarte departe de casa bunicii… vreo 3 case mai încolo, pe partea opusă. I-am făcut o frizură mișto… în zilele de azi, ar fi fost chiar la modă: valuri și asimetrie peste tot! Norocul bunicii că în timp ce mai scurtam din păr, a ajuns mama și a reparat problema, așa cum a reușit.
- Răzbunarea pantofilor cu toc
Întotdeauna mi-au plăcut pantofii cu toc; atât de eleganți și feminini! Da, până se rup tocurile. Am pățit-o de trei ori, în momente relativ importante:
- în timp ce mergeam la un examen, evident, în alt oraș decât unde locuiam
- în timp ce mergeam să îmi întâmpin iubitul (pe atunci, acum e soțul meu, deci poate am avut noroc, totuși) la muncă
- în timp ce mergeam la Judecătorie, unde urma să fiu martoră într-un proces de divorț
Să nu credeți că m-am dat bătută. Există plasturi, lipici, iar uneori mersul desculță, prin jumătate de oraș, e sănătos!
- Adormita din Viena
La facultate, făceam anual câte o aplicație de teren. Așadar, a venit timpul să vizităm Viena, un important centru European, iar sediul O.N.U. era pe lista de vizite. Cu o seară înainte de plecare, am ieșit cu prietenele mele în club și am petrecut până târziu. Chiar și după ce ne-am întors acasă, am continuat să povestim până dimineața. Toată ziua am fost ocupată cu pregătirile pentru aplicație, astfel că nu am reușit să dorm deloc. Am dormit tot drumul până la Viena, dar fiind destul de scurt, nu am reușit să recuperez orele de somn pierdute. Așadar, cu greu am reușit să prind câte ceva din prezentările din sediul O.N.U., ațipind periodic.
- Noapte la Internet Club
În timpul facultății, am stat la un internat de liceu. Aveam un portar tare sever, care nu percepea să intri în internat după ora 22, când se dădea stingerea. Dar nici noi nu acceptam ideea că nu mai eram minore, așadar ni se cuvenea să stăm afară mai mult decât fetele de liceu. Așa s-a făcut că, într-o seară, când ne-am întors după ora stingerii, portarul a refuzat să ne deschidă poarta. Unde era să mergem noaptea? În singurul loc sigur: un club de internet.
- Patinaj pe gresie
Eram în duș, iar în momentul acela a sunat interfonul. Amintindu-mi brusc că urma să vină bunicul să repare ceva la sistemul electric, am fugit din duș, să îi deschid. Nu am luat în calcul efectul pe care apa de pe mine îl va avea în contact cu gresia lucioasă din fața ușii de la intrare. Continuarea, cred că v-o imaginați!
- Călătorie cu peripeții
Locuiam în chirie cu actualul meu soț, în Oradea. Era înainte de Sfântul Nicolae și trebuia să venim în vizită la părinții mei, în Salonta (o distanță de aproximativ 40-45 km). Am mers la gară, ne-am cumpărat bilete, am verificat de vreo 3 ori tabela pe care scria mersul trenurilor și am ieșit pe peron să așteptăm. Vine trenul, urcăm și începem să ne mirăm de confort, obișnuiți fiind cu trenurile clasice, cu tapițeriile rupte și scaunele incomode. Pornește trenul, apare după un timp controlorul și se uită nedumerit la biletele noastre. Ne spune că am urcat în Accelerat, care nu avea oprire în Salonta. A trebuit să încetinească trenul, să sărim din el și să venim cu altceva, întrucât și trenul nostru pornise aproape în același timp.
Sper că v-au plăcut scurtele mele întâmplări. Dacă doriți, puteți prelua și voi acest „joculeț”, care ne permite să cunoaștem oamenii din spatele blog-ului.
😙😙😙😙😂😂😂😂
Pupici, Vero. 😘 Ne spui si tu 10 lucruri inedite pe care le-ai facut?
Zilele astea Eva
Astept, mersi ca raspunzi si tu provocarii. 😘
Pupuci
😂😂😂😂 Eva, era si pacat sa nu ne povestesti de peripetiile tale, m-am distrat copios. Chiar mi-a placut, in special cina romantica.
Acum trebuie sa faci la pisica.
😂😂😂 Neah, pisicilor le ofeream tratament special: le puneam in pat cu noi, si le ascundeam sub plapuma, sa nu le vada mama. Ma bucur ca ti-a placut! 😘
Genial raspunsul “dacă Dumnezeu nu ar vrea să ne dăm unghiile cu ojă, de ce a mai inventat-o?!” :))). Auzi la ea, sa nu-ti dai cu oja! Si eu imi dau cu oja de la 5 ani, dadeam iama in ojele bunicii :)). Imi placeau ca avea culori tipatoare, bunica avand aceleasi gusturi ca mine :))
Nu degeaba suntem de o varsta, gandim foarte asemanator, se pare! 😂
Da! :)) Desi nu numai varsta, sunt o gramada de persoane de aceeasi varsta cu mine cu care nu impartasesc aceleasi ganduri.
Da, cam ai dreptate, dar uite ca noi ne-am nimerit.
Aia zic, nu e numai varsta.
Super tare, am râs cu lacrimi…
Mersi, mă bucur că ți-a plăcut. 😘