Adrian-Petru Stepan – Marius-Albert Neguț

Hobby și timp liber

  1. Mare sau munte?

A.S.: Mare, fără dubii. Nu strică să coboare şi versanţii unui munte pȃnă pe plajă, cȃmpia nu prea are poezie. Măcar ȋn vacanţă vreau să văd numai soare cȃt cuprinde. Dacă aş putea, mȃine m-aş muta pe malul unei mări unde nu e iarnă niciodată.
M.N.: Muntele e superb… Energie, aer curat și verde cât vezi cu ochii. Chiar acum răspund întrebărilor tale cu un râu montan susurându-mi în urechi. Litoralul mă întristează, cel puțin cel administrat de români. Mult jeg, multă foame de bani… și totuși, în momentul în care întind un prosop pe un colț de plajă retras, mă simt incredibil.

  1. Citit sau TV?

A.S.: Internet. Imbină cel mai bine imaginile cu scriitura, cu informaţiile.
M.N.: Ambele. De fapt, tv nu, dar am o colecție de filme ce este întrecută doar de aceea a cărților.

  1. Muzică veche sau nouă?

A.S.: Nu are importanţă, trebuie doar să transmită (şi să nască) sentimente.
M.N.: Muzica e emoție pură. Dacă o melodie trezește ceva în tine, contează vârsta ei?

  1. Restaurant sau club?

A.S.: Restaurant.
M.N.: Restaurant.

  1. Seriale sau filme?

A.S.: Cum ȋmi lipseşte timpul, atunci cȃnd am un ceas liber, prefer un film. Altfel, ȋn cazul serialelor, văd un episod şi pȃnă să mai regăsesc un răgaz, uit ce am văzut ȋnainte.
M.N.: Îmi plac mult serialele vechi de comedie. Chiar le revăd periodic… Familia Bundy; Cheers; Vărul din străinătate; Prietenii tăi; Cine-i șeful?… Iar în privința filmelor, ți-am spus, foarte greu îmi scapă unul bun.
 
Viața de autor

  1. Serie sau carte individuală?

A.S.: Carte. Dar se cam ȋntȃmplă să mai „treacă” un personaj sau continuarea unei ȋntȃmplări ȋntr-o carte nouă.
M.N.: Carte individuală, prea mulți scriu serii. Uite… Tata a murit și nu a apucat să vadă sfârșitul de la ”Tânăr și neliniștit”, așa că, nici eu, nu vreau să mor și să las cititorii în aer.

  1. Vă place să interacționați cu cititorii?

A.S.: Da, e motivant să discuţi cu persoane care ţi-au citit cărţile, să le cunoşti impresiile şi sentimentele stȃrnite.
M.N.: Consider interacțiunea cu cititorul o datorie. În rest, cititorii-s oameni, cu unii ai sta zile, cu alții deloc. Nu-s toți ca tine și ca mama ta, persoane decente, educate. Cu toate acestea, nu am refuzat niciodată discuția online sau chiar față în față, cu un cititor.

  1. Sunt platformele de socializare bune pentru promovare?

A.S.: Sigur, mai ales că, astăzi, majoritatea celor sub o anumită vȃrstă (nu dau cifre, să nu supăr), petrec foarte mult pe aceste rețele de socializare.
M.N.: Da, sunt. Totuși, eu apreciez mai mult mediul virtual pentru oamenii pe care i-am cunoscut.

  1. Recenzii scrise sau video?

A.S.: Nu are importanţă, esenţial e să fie bine făcute (să nu se ȋnţeleagă laudative).
M.N.: E cu dus și întors… Eu zic că scrise, dar tinerii, în goana după facil, apreciază mult video. Și totuși, de ce să te agiți să faci o recenzie video pentru o persoană căreia îi este lene să citească una scrisă?

  1. Personaj principal feminin sau masculin?

A.S.: Ambele. După mine, o carte bună trebuie să aibă măcar un personaj memorabil din fiecare sex. Care trebuie musai să interacţioneze.
M.N.: Nu contează, totuși, ca bărbat, parcă mă identific mai bine cu cele masculine.
 
Preferințe de cititor

  1. Ebook sau carte tipărită?

A.S.: Ambele.
M.N.: Doar tipărită!

  1. Librărie fizică sau online?

A.S.: Prefer să mă plimb puţin printre cărţi, să le răsfoiesc. Dar, uneori, preţurile sunt mai atractive pe online şi, dacă ştiu exact ce vreau, nu mai fac un drum pȃnă la librărie.
M.N.: În cea fizică iei contact nemijlocit cu cartea. O mângâi și te poți pierde în mirosul tușului din paginile sale.

  1. Serii sau cărți individuale?

A.S.: Cărţi individuale. E o diversitate atȃt de mare, de toate genurile, că mi-e greu să mă opresc doar la un personaj/personaje ȋn diferite ipostaze.
M.N.: Ambele, dar de serii, îmi e mai greu să mă apuc. De exemplu: Jocurile foamei, m-a dezamăgit. Primul volum e foarte bun, după care, probabil din cauza presiunii, celelalte două sunt slabe. Pe vremuri seriile se scriau mult mai serios… Cireșarii; Winettou; Cei trei mușchetari și multe, multe altele sunt mărturie peste timp asupra seriozității cu care se scria odată…

  1. Gen preferat?

A.S.: Aventură.
M.N.: Aventură cu toate sub-genurile sale.

  1. Clasici sau contemporani?

A.S.: Aici nu mai e ca şi la muzică. Prefer contemporanii, clasicii dezvoltă ideile ȋn foarte multe fraze şi ȋntȃmplări, iar eu nu mai am răbdarea şi timpul să ȋi urmăresc.
M.N.: Nu contează, dacă romanul mă prinde, îl devorez.

0 thoughts on “Adrian-Petru Stepan – Marius-Albert Neguț

  1. Acum că-ți văd ideea pusă în pagină, nu pot decât sã te felicit și să-ți mulțumesc!
    Îmi place!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.