„Jurnal de librar” – Anca Zaharia

Cât de ciudat este momentul în care trebuie să scrii despre o carte care ți-a plăcut enorm, dar nu știi ce să spui despre ea! Aș putea să umplu pagina doar cu repetarea expresiilor „mi-a plăcut enorm!”, „e fenomenală!” și „am râs cu lacrimi”. Serios, chiar aș putea! Pot să repet asta la nesfârșit, pentru că sunt primele gânduri pe care le am când mă gândesc la cartea „Jurnal de librar”, sau când mă întreabă cineva ce părere am despre carte. Dar știu că nu este suficient să spun că mi-a plăcut, ca să vă conving că merită, că trebuie citită!

Pentru început, simt nevoia să vă aduc o lămurire în privința cărții și anume, să vă spun că este chiar un jurnal, în care autoarea prezintă diverse experiențe și conversații dintre ea – librarul – și clienți, sau oameni pe care i-a întâlnit în mall sau în diverse locuri publice. Este o lectură ușoară și deosebit de plăcută. Totuși, așa cum veți citi și în descrierea cărții, situația este ușor tragică, dacă ne gândim că situațiile respective sunt reale, că oamenii aceia ignoranți și lipsiți de bun-simț chiar există. Dar felul în care autoarea expune situațiile îl determină pe cititor să râdă din tot sufletul.

Nu o dată, pe timpul lecturii, am exclamat: „Nu cred! Nu se poate să existe asemenea oameni!”. Dar uite că se poate, ei sunt printre noi și chiar calcă pragul librăriilor, care se presupune a fi locuri pentru oameni educați și cu o oarecare cultură. Cât despre situația salariilor și a comportamentului unor șefi cu subalternii, nici nu cred că are rost să vă spun, probabil fiecare angajat cunoaște situația.

Ei bine, lăsând la o parte aspectul negativ pe care îl au situațiile prezentate, cartea este extraordinar de amuzantă. Veți găsi o introducere, în care autoarea prezintă cum a pornit ideea acestui Jurnal, iar apoi aveți ocazia să luați parte la 126 de întâmplări din viața de librar a autoarei. Și dacă încă nu sunteți convinși că am dreptate să fiu atât de încântată de această carte, vă las câteva dintre întâmplări, ca dovadă a stilului care m-a atras.

„31.

– Pot să te întreb ceva?

– Da, spuneți.

– De o carte.

– Spuuuuneți!

– Dacă o aveți…

Nu, nu are cum să se întâmple iar. Dar uite că se.

După o vreme, aflu că vrea „cartea care îi zice ceva cu Ramona”.

– Adică „Suge-o, Ramona”?

– Phhh… da.

– Chiar unde stați, întoarceți capul spre dreapta.

Pleacă de tot, se oprește.

– În stânga.

Urlu:

– Stângaaaa!

Se duce mai la dreapta, apoi se uită tot la dreapta.

– Mama ei! Stânga! Cealaltă adică!

Mă privește nedumerit.

– Cealaltă parte, partea opusă!

Mă mir că n-o pus talpa sau curu’ pe carte, dacă tot ziceam de partea cealaltă, ca-n bancul cu soțul, pâinea și dentistul.

Da, a fost nevoie să fac cei doi pași care ne despărțeau și să vâr degetul în acadeaua Ramonei.”

 

„34.

– Alt DEX n-aveți, nu?

– Ăăă… în afară de cele de acolo, de sus, nu.

– A, nu le-am văzut. Nu știam dacă aveți sau nu.

Dude, tocmai ai întrebat dacă am alt DEX. În fine.

– Da’ unu fără țiplă nu aveți?

Dau să mă ofer să-i scot țipla, cu scuzele de rigoare că nu este unul gata răsfoit, dar îmi înghit vorbele când îi zice tipei de lângă (o persoană absolut banală, cu ochelari de John Lennon și costum întreg de unicorn turcoaz):

– Uite, vrei și tu să-ți faci tema și nu te poți uita în DEX. Apăi, să nu ne mai trimeată, fată, la bibliotecă.”

 

„56.

Bine, mă, că ați făcut săptămână cu școală altfel. Chiar că e altfel decât de obicei. Până acum nu se pupau cu bale și nu se pipăiau pe după rafturi atâția puștani. Acum e ALTFEL, îs mai mulți, mult mai mulți, fac mai mult deranj, îs mai nesimțiți.”

Cartea „Jurnal de librar”, de Anca Zaharia poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Herg Benet.