„Căluțul alb” – Elizabeth Goudge

Uneori, simțim nevoia să evadăm din cotidian și să ne retragem, măcar pentru un timp scurt, într-o lume complet diferită, magică și frumoasă. Și ce cale mai bună este, decât o carte pentru copii? Eu am avut zilele acestea parte de evadarea mea, în cartea „Căluțul alb”. Pe lângă titlu și coperta atrăgătoare, citisem mai de mult și o recenzie care mi-a plăcut, iar ce m-a convins să o citesc a fost descrierea de sub titlu, care menționează că aceasta este una dintre cărțile care au inspirat-o pe autoarea J. K. Rowling să scrie seria „Harry Potter”.

Să nu vă imaginați că este o carte cu și despre magicieni, cu vrăji adolescentine și școli de magie ascunse de ochii oamenilor obișnuiți. Nici pe departe! Este, însă, o carte despre o lume fantastică, în care apar personaje ireale și locuri de vis. Și specific basmelor, sau poveștilor pentru copii, este o carte în care accentul se pune pe lupta dintre bine și rău.

Căluțul alb – o poveste precum un basm

Povestea din Căluțul alb ne-o prezintă pe Maria Merryweather, o fetiță rămasă orfană și care trebuie să meargă pe Tărâmul Lunii, unde va locui cu un verișor de-al ei – singura rudă rămasă. Maria o are alături pe guvernanta ei, domnișoara Heliotrope, și pe câinele său, Wiggins. Crescută în Londra, în bogăție, Maria este ușor dezamăgită de trăsura care le poartă către destinație, crezând că nu va mai avea parte de o viață îndestulată, ci va trăi o viață simplă, la țară.

Însă odată ajunși pe Tărâmul Lunii, cei trei călători au parte de o surpriză. În fața lor, se desfășoară un tărâm minunat, cu o varietate de plante, copaci, păsări care cântă frumos, și animale blajine. Iar când ajung la destinație, surpriza este și mai mare, întrucât descoperă că vor locui într-un frumos castel.

„În regatul Tărâmului Lunii, frumusețile se adunau una peste alta, până când te lăsau fără suflare.”

Aventuri

Încă din primul moment în care ajunge la castel, Maria se simte ca acasă, iar acestui fapt se datorează nu doar camerele frumos aranjate, ci și comportamentul verișorului său, Benjamin. Însă Benjamin este un bărbat care nu a mai acceptat prezența unei femei în locuința sa, de douăzeci de ani. Totuși, el nu locuiește singur, ci îi are alături pe Wrolf – un câine cu aspect de leu, Marmaduke Scarlet – un spiriduș care se ocupă de bucătărie, și Zachariah – un motan imens.

Aventurile Mariei în acest ținut încep la scurt timp după sosirea ei la castel. De la pastorul din satul Silverydew află legenda familiei Merryweather și înțelege că este de datoria ei să pună capăt răutăților cauzate de Oamenii din Pădurile Întunecate. Împreună cu prietenul ei, Robin, va încerca să schimbe lucrurile în bine.

Căluțul alb ne oferă o serie de întâmplări fantastice

Pe parcursul aventurii, luăm parte la o serie de întâmplări fantastice, descoperim loialitatea pe care animalele familiei Merryweather o au față de stăpânii lor și de cei dragi acestora. O însoțim pe Maria în aventurile ei, și vedem cum, cu o iscusință nebănuită, reușește să pună lucrurile cap la cap, pentru a descoperi adevărul despre persoanele din jurul său și secretele rămase ascunse din trecut.

„Apoi, îl văzu. Un căluș alb galopa ușor în fața lor, arătându-le calea, iar din corpul lui perfect și alb ca laptele, ca dintr-o lampă, strălucea lumina. Era destul de departe în fața lor, dar, pentru o clipă fulgerătoare, îl văzu perfect ca pe o camee pe un fond întunecat, iar curbura mândră a gâtului lui, coama și coada, albe și plutitoare, și strălucirea copitelor argintii i se păreau foarte ciudate și totuși cunoscute, de parcă ochi care îl văzuseră adesea se uitau prin ochii ei, care până atunci n-apucaseră să-i vadă bine frumusețea; nici măcar nu se miră când el își întoarse un pic capul frumos, se uită înapoi, la ea, iar Maria văzu micul corn ciudat care-i ieșea din frunte. Căluțul ei alb era un inorog.”

După părerea mea, „Căluțul alb” este o carte frumoasă, o lectură lejeră, atât pentru copii, cât și pentru adulți. O recomand cu drag oricui își dorește să intre într-o lume plină cu personaje fantastice.