„Glasul morților” – Julián Sánchez

„Glasul morților” – Julián Sánchez

Încă de când am citit descrierea de pe coperta a patra a cărții „Glasul morții” de Julián Sánchez, am simțit că va fi una dintre cărțile care îmi plac. Ei bine, descrierea este departe de a reda ceea ce cartea aceasta poate trezi în cititor. Citind cartea, am descoperit o combinație grozavă de crimă, suspans, acțiune și supranatural.

„- Soțul meu e un om foarte bun, mă îngrijește, se ocupă de mine, dar e surd, surd și pe dinafară, și pe dinăuntru. El nu știe, nu aude, nu vede nimic în afară de lucrurile obișnuite. Tu vezi, nu? Da, tu vezi, te privesc și îmi dau seama de asta. Nu-i așa? Tu vezi!”

Am stat cu sufletul la gură de la început, și până la ultimele cuvinte din carte. După o doză sănătoasă de intrigă plină de suspans și completată cu elemente de supranatural, deznodământul a fost unul pe măsura așteptărilor. O carte scrisă bine, cu personaje complexe și bine conturate, fiecare cu o personalitate deosebită. Descrieri ample, care îl determină pe cititor să simtă, să vadă, să trăiască intens fiecare acțiune a personajelor, fiecare imagine pe care personajele o au în fața ochilor.

„Aflat în tovărășia Morții, în brațele ei, îi recunoșteau aroma. Înțelege atunci că mirosul ei l-a trezit, acel miros indescriptibil de care ți-e imposibil să te apropii.

Mirosul Morții. A știut că lui îi fusese destinat. Nu l-a mai perceput nimeni altcineva. Și nu-l va putea uita niciodată.”

Descrierile sunt chiar dure pe alocuri, însă acest lucru este potrivit cu stilul cărții. Într-adevăr, este nevoie de ceea ce numim „un stomac bun” pentru a citi unele dintre descrierile de la locul crimelor prezentate în carte. Aceste descrieri apar însă doar pe alocuri, fără a fi deranjante sau fără a se insista asupra acestor detalii.

Iar acum, să vă povestesc puțin despre carte. Personajul principal este David Ossa, un inspector de poliție, înzestrat cu un al „șaselea simț”, care îl ajută în cariera sa.

„Moartea. Inamica mea. Rivala mea. Viitorul meu, ca al tuturor de altfel. Dar un viitor care va sosi la momentul potrivit, fără bruschețe, nu așa, cu violență. Împotriva acestei morți, a acesteia care sosește fără veste, pot doar să lupt, cu speranța de a găsi o explicație, un vinovat, dar, în special, o consolare pentru apropiați. Să restabilesc încrederea, ordinea, acesta este obiectivul. Iar când victima nu are apropiați, eu joc rolul acesta. Ce om nu merită o lacrimă măcar?”

„Acesta nu este un joc, este viața reală. Dacă mă văd în reluare, observ cu aceeași viteză și restul. Diferența e în mintea mea, percep lucrurile altfel, mașina care captează și procesează detaliile este în funcțiune. Am pătruns la un alt nivel al conștiinței.”

Acțiunea începe în momentul în care într-un cartier din Barcelona, poliția este chemată să ancheteze o crimă multiplă, care se dovedește a fi una complet neobișnuită. Elementul de inedit de la locul crimei este dat de faptul că nimeni nu pare să fi ieșit din apartament. La fața locului sunt găsite patru cadavre, iar în urma anchetei criminaliștilor, reiese că trei dintre cadavre au fost ucise, iar cel de-al patrulea s-a sinucis. Imaginea este una terifiantă, din cauza brutalității manifestate asupra celor uciși.

Însă dacă până aici, totul pare o crimă urmată de sinucidere, ceea ce este cu adevărat deosebit, este sentimentul care îl încearcă pe inspectorul Ossa, odată ajuns la fața locului. Cel de-al șaselea simț intră în scenă și îl îndrumă către descoperiri care mai de care mai ciudate.

Aflăm că inspectorul Ossa aude glasul morților și vede umbre. Este însă nevoit să păstreze acest secret, pentru a nu fi considerat psihopat. Cu ajutorul glasului pe care îl aude, inspectorul Ossa încearcă să găsească răspunsuri care să îl ajute în rezolvarea cazului.

„Într-adevăr, și lumina din exterior pierde în intensitate și până la urmă dispare. Camera de zi rămâne în întuneric.

Simt fiorul.

Mi se zbârlește pielea, e ca și cum mi-ar trece cineva cuburi de gheață pe tot corpul. Mă înfior. E o impresie puternică, deloc dezagreabilă, doar ușor excitantă.

Sau așa ar fi dacă nu i-ar preceda misterului.

Se simte mirosul. Nu mă pot înșela. E oare mirosul morții mele?

„Atenție!”

Glasul meu a vorbit. Rareori apare de mai multe ori într-o perioadă așa de scurtă de timp: de două ori în numai patru zile.

E rapidă. Se deplasează ca un fulger. Cu greu îi deslușesc chipul, și nu reușesc să-mi dau seama despre ce e vorba. Încă o mișcare. Evită ferestrele, stă în colțuri. Se ascunde.”

De aici, ne poartă prin trecutul său, dar și al altor personaje, care se dovedesc a avea o legătură directă cu ciudata crimă pe care o anchetează.

Însă poate glasul Morții să îl ajute să împiedice destinul? Va reuși inspectorul Ossa să încheie cu succes acest caz, punând astfel punct unei serii înfiorătoare de crime? Aceste lucruri le veți descoperi citind cartea.

Alături de acțiunea propriu-zisă, mi-a plăcut și modul în care este scrisă cartea. Aceasta este împărțită pe părți și capitole, făcând astfel ușoară lectura și ajutându-l pe cititor să urmeze firul narativ. Cartea este scrisă la persoana întâi, însă personajul-narator se schimbă în cadrul diverselor capitole.

În concluzie, pot să vă spun că această carte este una exact pe gustul meu. O recomand cu încredere, celor cărora le place stilul.