
„I. R. En.” – Sandra Coroian
Întrebări fără răspuns. Confuzie. Neîncredere. Acestea sunt doar câteva dintre descrierile cele mai potrivite pentru acțiunea din cartea „I. R. En.”, de Sandra Coroian. Un roman SF ale cărui pagini le parcurgi cu ușurință, datorită acțiunii sale alerte, precum și al stilului în care este scris.
Cehel, personajul principal al acestei cărți, este o tânără a cărei viață îi creează o stare de confuzie totală. Considerată ca având o inteligență peste medie, Cehel face parte dintr-o organizație în care doar cei „aleși” au dreptul de a călători în diversele locații existente pe planetă. Însă chiar și această libertate este îngrădită, întrucât fiecare locuitor al planetei este obligat să respecte cu strictețe cele 5 coduri. Încălcarea oricărui cod atrage după sine pedepse crunte, venite din partea celor 5 „Supremi”, care sunt creatorii sistemului.
În această lume, există Healeri și Mediatori, iar ei nu pot exista unii fără ceilalți. Astfel, fiecare Healer are nevoie de un Mediator personal, pentru a putea face parte din sistem. Cehel este Healer, iar ea îl primește alături pe Jason, pentru a-i fi Mediator personal. Împreună, cei doi sunt trimiși în diverse misiuni.
Dar ce se întâmplă în momentul în care Cehel este pusă în fața unei noi posibilități, și anume, aceea ca lumea în care trăiește să nu fie, de fapt, singura existentă? Ba chiar mai mult, să nu fie reală? Din acest moment, Cehel începe să aibă îndoieli referitoare la realitatea în care a trăit până atunci. În mintea ei, încep să apară îndoieli, întrebări, care însă nu primesc nici un răspuns. Totul devine incert și confuz. Cine îi spune adevărul, și cine o minte? Dar care sunt interesele celor care o țin captivă într-o lume ireală, departe de adevărata ei viață?
Întrebările încep să primească răspunsuri, în momentul în care, aflați în misiune, Cehel și Jason sunt separați de o clonă a Healer-ului. Astfel, Cehel ajunge să evadeze din sistem, ajutată de către Mun. Dar lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, iar adevărul nu se întrezărește nici acum. Dimpotrivă, confuzia se adâncește, apar tot mai multe neînțelesuri, iar explicațiile pe care le primește nu par să fie prea convingătoare.
Iar dacă până acum, Cehel credea că nu are nevoie de Jason în viața ei, în momentul în care el rămâne prins în sistem, ea simte nevoia de a se întoarce după el, să îl ajute să evadeze alături de ea. Dar va reuși ea oare să îl aducă pe Jason, în siguranță, în noua realitate de care tocmai a aflat?
Ei bine, veți afla răspunsurile doar citind cartea. Finalul este unul care lasă loc unei continuări – care, de altfel, știm deja că va urma.
Personal, cartea mi s-a părut interesantă. Deși la început acțiunea a fost una nu tocmai pe înțelesul meu, pe parcurs, aceasta a devenit mai intensă, iar suspansul a început să crească. Astfel, spre finalul cărții, lucrurile au început să prindă contur, întrebările începeau să își găsească răspunsuri. Ei bine, când tocmai credeam că totul se apropie de un final care îmi va oferi toate răspunsurile de care aveam nevoie, și va clarifica situația, povestea ia o întorsătură neașteptată. De aici, alte întrebări apar, iar tot ceea ce credeam că a fost clarificat, se spulberă. Acum, tot ce rămâne este să aștept continuarea, în care sper să găsesc explicațiile necesare.
Bravoooo! Mie mi-a placut de la inceput, pana si confuzia aceea. Finalul face toti banii, dar tot nu raspunde tuturor intrebarilor, cum bine ai mentionat. Abia astept volumul doi al Sandrei 🙂
Nu stiu ce sa zic. Recunosc ca nu am citit carti SF pana acum, Am tot fugit de ele.
Si eu am cam fugit de ele, si nu pot spune ca este neaparat printre genurile mele preferate. Nu ma pot lauda cu prea multe SF-uri citite.
Tocmai am citit o recenzie care nu este o recenzie. O recenzie legata de intrebari si raspunsuri, nu de actiunea cartii. O carte buna care merita mai mult decat aceste randuri scrise pe motivul ca ”trebuie sa scriu ceva si de cartea asta”. Mai bine publici o recenzie pe saptamana si buna decat trei si…….
Este doar o parere personala fondata prin respectarea unor criterii de redactare a unei recenzii.
Multumesc pentru parere. Eu am scris despre carte ceea ce mi-a inspirat. Fiecare cititor percepe cartile intr-un anumit mod. Sunt carti care pot fi povestite din punctul de vedere al actiunii, altele din prisma sentimentelor pe care le trezesc in cititor, sau a ideilor pe care le formeaza in mintea cititorului. Din punctul meu de vedere, aceasta carte mi-a creat multa confuzie si am perceput o serie de intrebari care nu-si gasesc raspunsul. Imi pare rau ca nu am reusit sa surprind actiunea intr-o masura in care sa o pot povesti. Iar in ceea ce priveste termenul de “carte buna”, fiecare cititor are o parere, astfel ca nu tuturor ne plac acelasi gen de carti, in aceeasi masura.