„Nu te împiedica de mine, te implor!” – Georgiana Vâju

„Nu te împiedica de mine, te implor!” – Georgiana Vâju

 

Încă de când am știut de apariția acestei cărți, m-a atras titlul – și coperta mi s-a părut interesantă, dar nu judecăm cărțile după copertă, nu? – și mi-am dorit să o citesc. Habar nu aveam în ce gen ar putea fi încadrată, însă tot mă atrăgea. Așadar, iată că am reușit, în sfârșit, să pun mâna pe ea.

Să spun simplu că mi-a plăcut această carte este departe de ceea ce am simțit citind-o. Este prea puțin, în comparație cu sentimentele pe care le trezește cartea în cititor. În primul rând, trebuie să vă spun că nu mi s-a părut o carte oarecare. Este ceva diferit, deosebit, ceva ce nu poți categorisi drept o carte despre iubire și atât. Nici vorbă! Este o carte care, în simplitatea ei, este extraordinar de complexă. Este o combinație de romance, psihologie și filozofie, aș îndrăzni să spun, în speranța că nu greșesc.

„Vreau să spun că nu conștientizăm uneori cât de importante sunt clipele pe care le pierdem, vorbele nespuse sau orgoliile și, puși în fața morții, mai cerem câteva clipe care ne-au rămas netrăite, clipe în care sperăm să spunem tot ce nu am spus, să trăim tot ce nu am trăit, să plecăm împăcați dincolo. Oamenii cred cu tărie că există un dincolo, și că acolo nu mergem decât în momentul în care aranjăm totul aici, să putem pleca împăcați. Adică, pierdem în viață ani și la moarte mai cerem o clipă.”

Am spus înainte că este o carte simplă, și să vă explic și de ce. Pentru că apar puține personaje, acțiunea se petrece în cea mai mare parte a timpului într-un singur loc și dialogul este preponderent. Cu toate acestea, cartea este interesantă și frumoasă. Iar în toată simplitatea aceasta, eu nu am citit-o pe nerăsuflate, dimpotrivă, am absorbit cuvintele, am staționat asupra diverselor paragrafe.

„- De ce te consideri ciudată?

– Pentru că am boala despicatului în 15. Nu în 4, nu în 6 nu în 10. În 15. Analizez, caut explicații, răstălmăcesc totul, găsesc cauze pentru tot ce se întâmplă. Majoritatea oamenilor normali iau de la viață ce le oferă ea și își văd de drum. Nu și eu. Eu rămân țintuită acolo.”

Mi-au plăcut dialogurile, care adeseori conțin o doză de sarcasm.

„- Asta chiar mi se pare aiurea. Și dacă aș începe să mă exteriorizez acum, să fac o criză, să mă tăvălesc pe aici urlând, ai băga chimicale în mine? Zi, Iv, dragule, ai băga? Că încep să urlu acum, Iv, pentru că mă disperi cu calmul tău, și nu știu cum să îți explic că am nevoie de somniferul ăla, și pentru că sunt internată la nebuni și pot să fac panaramă câtă vreau.”

Însă în spatele acestor dialoguri sarcastice, regăsim și idei psihologice. Iar în gândurile personajului principal, putem descifra o tentă de filozofie a iubirii.

“- Doctore, am o surpriză pentru tine, chiar și pentru mine: în viață, spre deosebire de șahul adevărat, jocul continuă și după mat.”

 

“- Ma refer la greselile inimii. Nebuna asta e certata rau cu creierul meu, si cu mine. Eu spun nu, ea spune da… si, uite asa, ajungem la divergente serioase.”

 

„Nu există „te iubesc mult”, nu există „te iubesc până la stele… și înapoi” și „dincolo de ele”. Există „te iubesc” și atât. Simplu. Curat.

Te iubesc!

Și accept ca viața mea să fie schimbată de iubirea pe care ți-o port.”

Personajele principale din primul volum al seriei „Nu te împiedica de mine, te implor!” sunt Ana, Iv și un bărbat fără nume. Ana este captivă într-o relație de prietenie ciudată cu bărbatul fără nume. Deși sunt prieteni foarte apropiați, și își vorbesc despre orice, relația lor este una de neînțeles, chiar și pentru ei.

„S-a ridicat în picioare, și-a întins oasele și s-a așezat din nou, de data asta cu capul în poala mea.

– Auzi, frumoaso?

– Cu cratimă?

– Fără.

– Aud.

– Ai trăit vreodată un moment pentru care să crezi că ar merita să mori?

M-am gândit.

– Nu… nu cred să fi trăit un astfel de moment, nu-mi amintesc… Dar tu? Ai trăit?

– Ăsta ar fi un moment. Aș muri acum, și n-aș avea niciun regret.

Am tăcut. Ce chestie ciudată! Era acolo o adunătură de sentimente și de întâmplări absolut fabuloase. Momentul și clipele ce o precedaseră erau și ele pline de profunzime și mister.

Un regizor de film ar fi dat lovitura vieții lui cu scenariul ăsta, iar noi vrem să murim. Ce prostie!”

Ambii consideră că se iubesc, însă nici unul nu este cu adevărat dispus să se implice într-o relație, în adevăratul sens al cuvântului.

„Era un joc, un joc în doi, în care viața ne amaneta sorții, în care sufletele ne erau scoase la licitație, fără să fim întrebați ce dorim la schimb pe ele sau dacă suntem dispuși să negociem. O licitație la care nu participa nimeni, nu oferea nimeni nimic, doar timpul se plimba batjocoritor printre noi. Un joc în care finalul era dinainte pregătit.”

Sentimentele pe care le au unul pentru celălalt și comportamentul lor unul față de celălalt o determină pe Ana să ajungă în pragul depresiei.

„Perfecțiunea momentului s-a dezintegrat sub influența rațiunii.”

Fiind psiholog de profesie, aceasta recunoaște semnele depresiei, astfel că decide să se auto-interneze într-un ospiciu.

„Bine. Atunci, dacă așa stă treaba, o să uit toată nebunia asta cu iubirea noastră și o să-l uit și pe el. o să văd eu cum fac asta. O să uit că sunt o nebună sentimentală și voi pleca undeva unde nimeni să nu mă recunoască, și acolo o să încep o altă viață. O să iau frumos totul de la capăt, o să-mi iau soarta în propriile mâini, o să-mi împachetez într-o coală de ziar vechi inima asta idioată și o s-o arunc în prima pubelă care îmi iese în cale.”

Însă alături de depresia de care consideră că suferă, Ana are probleme de sănătate, astfel că în ospiciul în care se internează, urmează și un tratament pentru boala de plămâni.

„- Am venit aici pentru că fug de ceva, domnule doctor, sau fug de cineva, nu știu încă de ce anume, nici ce caut, nici ce sper să găsesc venind aici. Știu doar că fug, poate chiar de mine.”

La ospiciu, îl cunoaște pe Iv, care devine medicul ei. Acesta se ocupă de Ana, dar nu doar în calitate de medic curant și de psiholog, ci și de sufletul ei. Încearcă din răsputeri să descopere de unde a pornit suferința Anei, care sunt cauzele care au determinat-o să se considere depresivă. Cu timpul însă, între cei doi apar sentimente cu totul diferite de cele care sunt normale într-o relație medic-pacient.

„Nu prea mai știam ce fac. Am ajuns să fiu un amalgam de sentimente. Mi-a plăcut să țin acest om în brațe. Sunt oameni pe care îi ținem în brațe, dar nu neapărat și în suflet. Și sunt oameni pe care îi ținem în suflet, pentru că nu putem să-i ținem în brațe.”

Dar oare trecutul lor le permite să își dezvolte aceste sentimente? Este Ana dispusă să renunțe la bărbatul pe care îl iubește ca pe un prieten, și să își deschidă sufletul pentru Iv? Ce decizie va lua Ana în momentul în care prietenul ei de suflet vine să o ia cu el acasă? Vă las pe voi să descoperiți răspunsurile la toate aceste întrebări.

Acest exemplar al cărții l-am câștigat la un concurs organizat de Chicklit Magazine, și mi-a fost oferit de către autoare, cu autograf. Pe această cale, țin să le mulțumesc, încă o dată. Mulțumesc, Georgiana Vâju și Maria-Emanuela Coman! Mi-ați făcut o bucurie enormă!

Cartea „Nu te împiedica de mine, te implor!”, de Georgiana Vâju poate fi achiziționată de pe site-ul editurii.