„Ultimul avanpost Vol. 2: Vânătoarea” – Lavinia Călina

„Ultimul avanpost Vol. 2: Vânătoarea”, de Lavinia Călina, este al doilea volum din seria „Ultimul avanpost”. Cei care ați citit recenzia mea la primul volum al seriei, știți deja că am rămas fermecată de această serie. Trebuie să vă anunț că lucrurile nu s-au schimbat, eventual doar mi s-a confirmat convingerea că seria este una care merită citită, iar stilul de scris al Laviniei este extraordinar.

În această carte, intriga se complică, iar personajele sunt puse adeseori în fața unor situații-limită. Apar noi întrebări, confuzia se adâncește, iar situațiile neprevăzute sunt la fiecare pas. Diane este nevoită să lupte pentru viața ei, pentru persoanele la care ține, și pentru cauza pe care a ales să o susțină.

„Ai urât vreodată pe cineva atât de tare, încât doar gândul că acea persoană respiră același aer cu tine îți întoarce stomacul pe dos? Glasul lui să îți poată deregla concentrarea și tot ce îți dorești e clipa în care să îi plantezi un glonț între ochi?”

Vânătoarea Dianei

Dacă în primul volum, viața Dianei este una complicată, și ea se trezește într-o mare confuzie, de data aceasta, situația nu este deloc mai bună pentru ea. În cine poate să aibă încredere? Cine îi sunt cu adevărat prieteni, și cine sunt dușmanii? Dar oare în lumea în care trăiește, chiar există prieteni? Lucrurile acestea este nevoită să le descopere, trecând prin diverse încercări la care viața o supune.

„- Aici nimic nu e ceea ce pare la prima vedere, îmi spuse el râzând. Credeam că ai învățat asta până acum. Cei în care îți pui încrederea vor ajunge mereu să te trădeze, iar cei pe care abia dai doi bani îți vor întinde o mână de ajutor atunci când vei avea mai mare nevoie.”

De data aceasta, Dia este nevoită să facă față unor situații cu adevărat dificile, care îi pun viața in pericol. Nici pentru cei din jurul ei, lucrurile nu sunt mai plăcute, astfel că ea decide să rămână pe cont propriu.

„Parcarea era luminată de flăcări uriașe. Mașina cu care urma să mă îndrept înapoi la avanpost era cuprinsă de foc. Am scăpat telefonul printre degete. Nu! M-am ridicat în picioare și am ieșit afară cât de repede am putut, dar era prea târziu. Era mult prea târziu. Simțeam cum inima stătea să-mi sară din piept. Voiam să urlu, voiam să zbier, dar tot ce am făcut a fost să stau acolo și să tremur ca o retardată.

Nu voiam să mă apropii, nu voiam să știu, nu voiam să-i văd. Am să te omor, Alex, chiar dacă e ultimul lucru pe care am să-l fac, am să te omor! Mi-am simțit propriile lacrimi cum se preling pe obraji.”

Decizii grele

Dar chiar și atunci când nu știi în cine să ai încredere, nu știi cine îți este alături, și cine îți vrea răul, este greu să te bazezi doar pe propriile forțe, pe capacitatea de a lua singură toate deciziile, și pe puterea pe care o deții. De aceea, Dia este nevoită să accepte ajutorul de la anumite persoane, care se prezintă ca având cele mai bune intenții față de ea.

„Până la urmă, cred că fiecare dintre noi are o poveste de viață, cu bune, cu rele. Păcat că mai tot timpul o vedem doar pe a noastră și nu avem vreme să o ascultăm pe a altora. Dacă ne-am opri o clipă și am asculta, am realiza că mai sunt mulți cei care împărtășesc aceleași sentimente, au aceleași idealuri și luptă pentru aceeași cauză.”

Cu toate că își dorește să se răzbune pe toți cei care i-au făcut rău, Dia nu are un plan stabilit, lăsându-se în voia sorții, pentru a reuși să își îndeplinească scopul.

„Nu pot spune că am avut prea multe vise mărețe în viață. Cred că nu am avut mai deloc. Nu a existat în mine niciodată sentimentul acela că dacă fac un lucru îl fac gândindu-mă că el mă va aduce mai aproape de țelul meu. În mintea mea nu a existat nici măcar o clipă un plan măreț pe care să vreau să-l duc la capăt.”

Vânătoarea vine cu intrigă

Dar așa cum știm cu toții, lucrurile nu ies întotdeauna așa cum ne dorim, astfel că Dia cade din nou în mâna lui Alex, fostul ei logodnic. Din acest moment, situația ei pare din nou fără scăpare. Dacă până acum mai putea spera la o eventuală răzbunare, acum trebuie să își stabilească mai atent fiecare pas, fiecare decizie. Dar chiar și cu toată atenția ei, și cu toate întrebările cărora încearcă să le găsească un răspuns, viața îi rezervă Diei surprize, care nu sunt întotdeauna plăcute.

În volumul Vânătoarea, intrigile sunt din ce în ce mai încărcate de suspans, răspunsurile primite sunt neașteptate, iar personajele devin mult mai greu de descifrat, de intuit. Astfel, autoarea ne poartă printr-o vânătoare în care vânătorul devine pradă, iar lucrurile iau întorsături uimitoare.

Mai multe detalii va trebui să le descoperiți singuri, citind cartea, pe care o recomand cu încredere. În încheiere, vă mai ofer câteva pasaje, care mie mi-au plăcut:

„- Mă plictisești, o întrerupse Emil, apoi mi se adresă mie. Vezi ce-ai făcut? Acum trebuie să-mi petrec după-masa cu ea.

– Sincere condoleanțe, am spus eu ironic.”

„Mi-am aranjat peruca, ba chiar m-am și machiat. Era pentru prima dată după mult timp când arătam și eu a femeie, nu a soldat universal. Excepție făcea pistolul.”