„Valentina. Orașul Îngerilor 2” – Mihaela Strenc

„Valentina. Orașul Îngerilor 2” – Mihaela Strenc

După ce am citit primul volum al seriei „Orașul Îngerilor”, am fost tentată să-l citesc și pe următorul, curioasă fiind de continuarea poveștii. La fel ca și primul volum, și acesta a avut lucruri care mi-au plăcut, și lucruri care nu prea mi-au plăcut. Însă voi începe cu verdictul meu, în urma lecturii: cartea este drăguță, ușor de citit și scrisă bine.

Personajelor principale din primul volum li se alătură Valentina. Aceasta și Gabriel, pe care îl cunoaștem din prima carte, devin personajele principale în această poveste. Cei doi se cunosc inițial doar prin intermediul viselor. Gabriel încearcă să o protejeze pe Valentina, evitând pe cât posibil să o cunoască în realitate. Totuși, viața oferă întotdeauna surprize, astfel că drumurile lor se intersectează, iar Valentina nu se lasă speriată de amenințări, riscând totul pentru a fi cu Gabriel.

„- De ce am gusturi proaste? N-arată bine?

– Mda, e drăguțel, dar umblă de parcă l-ar fi înțepat ceva. Și nu pare genul friendly. Parcă ar avea un cactus în brațe.”

Aflăm că Valentina este născută într-o familie cel puțin neobișnuită, iar destinul ei depinde de anumite decizii pe care le ia, precum și de deciziile lui Gabriel. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, care se dovedesc a fi riscante atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor.

„Un tată strigoi și o mamă nebună – parcă cineva îi citea un roman prost.”

Nici Ana și Iustin nu duc o viață tocmai ușoară, aceștia având anumite probleme care le afectează căsnicia. Iar în momentul în care Valentina se atașează de Iustin ca de un părinte, problemele dintre acesta și soția lui se accentuează.

Personajele trec prin diverse stări, sunt puși în fața unor decizii dificile, și participă la schimbări pe care nici nu și le-ar imagina. Iar încercarea lor de a duce o viață cât se poate de normală este zdruncinată de intervenția creaturilor fantastice, precum strigoii, demonii și metatronii. Însă cum vor reuși ei să facă față tuturor încercărilor, și cum va evolua relația dintre cele două cupluri, veți descoperi doar citind cartea.

„- Noi, ca Veghetori, ne luptăm mereu cu demonii. Dar știi care e demonul cel mai de temut? Nu e un stăpânitor sau vreo altă entitate, ci slăbiciunea din inimile oamenilor.”

Întrucât prefer să descoperiți singuri intriga din acest volum, și să priviți evenimentele din perspectiva voastră, nu vă voi oferi mai multe detalii despre această poveste. În schimb, o să vă spun câteva dintre impresiile pe care mi le-a creat mie lectura aceasta. Spre deosebire de primul volum, mi se pare că a avut puțin mai mult suspans, am avut parte de câteva scene care m-au determinat să mă uit bine în jur, să nu care cumva să mă trezesc și eu față în față cu un strigoi.

Ceea ce nu mi-a plăcut a fost asemănarea cu primul volum. Mi s-a părut că povestea de iubire dintre Valentina și Gabriel mergea ușor pe același tipar ca și aceea dintre Ana și Iustin, cu diferența că unii s-au cunoscut în realitate, iar ceilalți, prin intermediul viselor. Tot privitor la partea de romance din această carte, comportamentul și sentimentele personajelor mi s-au părut ușor exagerate. Poate părea un ideal ca două persoane să se îndrăgostească iremediabil într-un timp scurt, însă când acest lucru se întâmplă cu două cupluri care au legătură între ele, acest lucru devine complet neverosimil.

„Pe Iustin îl pufni râsul, dar, pentru a nu-l umili, reuși să se controleze la timp.

– Nu poți să-i spui asta unei femei așa, direct! Și mai ales uneia care n-are experiență, pricepi?

– Dar ce e rău în asta? Știu că și ea mă vrea.

– Fetele vor să audă chestii siropoase. Trebuie s-o iei pe ocolite, să-i spui mai întâi că are părul nu știu cum, că e specială, frumoasă… Și la urmă, c-o iubești.

– Dar i-am mai spus asta o dată, ce rost are să o tot repet?

– Femeilor trebuie să le spui tot timpul că le iubești. Zi și noapte.”

În opinia mea, prima parte a cărții pune prea mult accent pe partea de romance, din care lipsește partea de acțiune, sub orice formă a ei. Lucrurile se îmbunătățesc, însă, pe parcurs. Astfel că, în a doua parte a cărții, am descoperit mai multă acțiune, am avut parte și de puțin suspans, și comportamentul personajelor a devenit mai natural, mai credibil. Încă un lucru care mi-a plăcut a fost utilizarea umorului. Spre deosebire de primul volum, care mi s-a părut scris într-o notă serioasă, aici am găsit o ușoară schimbare a stilului, acestuia fiindu-i adăugat și umorul.

„Fata tăcu, plină de nervi, găsind că-i era din ce în ce mai greu s-o suporte. Îl înțelegea perfect pe tatăl ei, de ce dăduse divorț, fiindcă orice bărbat cu un coeficient de inteligență mai mare ca al unei maimuțe ar fi procedat la fel.”

În concluzie, mi-a plăcut cartea, cu toate impresiile bune și mai puțin bune pe care mi le-a făcut. Totuși, fiecare cititor are o anumită perspectivă asupra cărților, așadar consider că lucrurile care mie nu mi-au plăcut, altor cititori s-ar putea să le placă. Vă recomand să citiți și voi cartea, pentru a vă face o părere proprie despre aceasta.