Micul Înger
Cu ochii blajini privește din Cer
la zâmbetele ce-n suferință pier.
Aripile-ncet încep să îi crească
în Înger de-acum începe să renască.
Nu cunoaște durere, nici suferință.
De-acum, nu mai e o simplă ființă.
E un Sfânt între nori,
un Înger fără culori,
un alb în Paradis,
o adiere în vis.
Privește spre aripi și-l cuprinde fiorul.
Încet și le mișcă și-ncepe să-și ia zborul.
Pe fața uimită, un zâmbet apare
și-n ochii luminoși bucuria răsare.
A uitat de toate, se simte minunat!
Priveliștea din jur ușor l-a fermecat.
E iarăși fericit,
se simte împlinit.
Nu-l doare nimic
pe îngerul mic.
(20.01.2017)
