„Sinucidere fericită și la mulți ani” – Sophie de Villenoisy

sinucidere-fericita-si-la-multi-ani-sophie-de-villenoisy

„Sinucidere fericită și la mulți ani” – Sophie de Villenoisy

 

Un titlu surprinzător și amuzant, aș spune, dar și o carte pe măsură. Exact acestea sunt cuvintele care, după părerea mea, ar descrie în cel mai ușor mod această carte. De altfel, după ce am citit cartea, am rămas plăcut surprinsă de ceea ce se află în spatele acestui titlu.

Cartea dezbate un subiect destul de rafinat, și anume ideea sinuciderii. Însă modul în care este prezentat subiectul este unul cu totul inedit, amuzant în cea mai mare parte, dar și îmbinat cu seriozitate, în special spre finalul cărții.

Cartea o prezintă pe Sylvie, o pariziancă în vârstă de 45 de ani, care a trăit întreaga sa viață alături de părinții săi, ca o fiică devotată și ascultătoare. Nu a ieșit niciodată din vorbele părinților, chiar și pe măsură ce a înaintat în viață, a ținut la conduita pe care părinții i-au impus-o dintotdeauna. Ajunsă la 45 de ani, la menopauză, fără soț, copil, iubit, și cu o singură prietenă, Sylvie decide că viața ei nu are nici un sens, iar ea nu are nici un scop în viață.

„Lăsați-o baltă, i-am răspuns suflându-mi nasul, dacă nu mi s-au aprins călcâiele la 20 de ani, doar nu vă închipuiți că o să se întâmple la 45 sau la 60.”

„Am ieșit vlăguită, pierdută și ușurată de aproape 4000 de euro. Prețul unui locșor confortabil la doi metri sub pământ, cu o vedere de nereprodus spre măruntaiele pământului.”

„Sunt blestemată. Condamnată să nu plac vreodată. Nici suficient de urâtă pentru a inspira mila, nici suficient de drăguță pentru a stârni dorință. Sunt pe la mijloc, atonă, transparentă, jumătate banală, orice, numai atrăgătoare, nu.”

Astfel, la finalul funeraliilor pentru tatăl ei, Sylvie decide că este momentul să își încheie socotelile cu viața. Încă indecisă asupra modului și al momentului când o va face, hotărăște să ia legătura cu un specialist, care să o asculte. Astfel, începe ședințele cu arătosul psiholog, Franck.

„Am chef să mor, dar, pentru a mă simți ușurată, trebuie să vorbesc cu cineva despre asta. Trebuie să găsesc o ureche înțelegătoare, pentru că toată ființa mea urlă că da, aceasta este decizia cea bună.”

„Descopăr o întreagă gamă de terapii, mi-e greu să aleg. Așa că mă iau după nume și adresă. Elimin femeile. Dacă tot vor urma niște tête-à-tête, mi-ar plăcea să le petrec în compania unui bărbat. E unul nu foarte departe de mine. Franck Marchand. Franck, nu sună rău Franck. Am fost îndrăgostită de un Franck în copilărie. Gata, Francky să fie!”

„Am nimerit bine. Când mă uit la el, îmi spun că nu de psiholog am eu nevoie, ci de o partidă de sex. Una zdravănă, ca să mă scuture bine de praf.”

Însă lucrurile nu merg tocmai cum își imagina ea, astfel că specialistul acceptă ideea ei de a-și planifica sinuciderea. Ba chiar mai mult, o încurajează să stabilească o dată exactă, și o oră aproximativă. Iar data cea mai potrivită pentru acest eveniment este 25 Decembrie.

Însă, întrucât viața ei este oricum aflată pe final, Franck îi oferă „teme pentru acasă”, pe care ea trebuie să le rezolve așa cum consideră de cuviință. După fiecare ședință, are de îndeplinit o astfel de misiune, la alegerea ei, care are însă ca scop să se redescopere, să încerce lucruri pe care nu le-a făcut niciodată.

„Am 45 de ani, sex-appealul unui pește și vreau să fiu bunăciunea petrecerii. Am început cu stângul. Mai ales că nu am nici măcar o petrecere la care să mă duc.”

Aceste misiuni o aduc pe Sylvie în fața unor situații cu totul neprevăzute, care sunt prezentate într-un mod extrem de amuzant. De la o epilare totală – prima din viața ei – la furtul din magazine, și la sex sălbatic cu un necunoscut, toate au menirea de a-i arăta lui Sylvie cine este ea cu adevărat.

„În orice caz, pentru mine, care nu mi-am epilat niciodată părțile intime, ar fi o adevărată provocare să îmi expun fofoloanca în fața unei necunoscute. Și esteticiană, pe deasupra. Și când mă duc la ginecolog trebuie să iau o jumătate de calmant!”

„Fir-ar să fie. Am s-o fac. Am să desfid 45 de ani de conduită ireproșabilă. O fac. […] Viața mea e atât de insipidă încât simpla perspectivă de a încălca legea (ce vorbești, să furi un flecușteț, o ispravă la îndemâna oricărui prunc în scutece!) mă bagă în fibrilație.”

După toate încercările și schimbările prin care trece, Sylvie se trezește față în față cu moartea, când mai are doar șapte zile până la planificata sinucidere. Cum îi afectează acest eveniment decizia, și ce se întâmplă în continuare cu simpatica „fată bătrână”, așa cum se autointitulează, vă las pe voi să descoperiți, citind cartea.

Mie mi-a plăcut enorm această carte, și o recomand cu toată încrederea. Am râs în hohote, cu lacrimi, dar am și trăit sentimentele alături de personajul principal. Mi-a plăcut enorm modul în care evoluează personajul, modificările sale de stare, sentimentele contradictorii pe care le are, precum și modul auto-ironic în care se privește aceasta.

Cartea „Sinucidere fericită și la mulți ani” – Sophie de Villenoisy a fost oferită pentru recenzie de la Literatura pe Tocuri. Cu această ocazie, doresc să le mulțumesc pentru că mi-au oferit această carte!

 

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Lider Internațional. Abonații site-ului Literatura pe Tocuri beneficiază de o reducere dacă menționează în comandă Literatura pe Tocuri.

0 thoughts on “„Sinucidere fericită și la mulți ani” – Sophie de Villenoisy

  1. Am dat comanda deja dar nu stiu unde trebuia sa scriu Literatura pe tocuri. Oricum , mi s-a parut aiurea faptul ca la sfarsitul comenzii , la total mi-a aratat o suma , dupa care primesc email ca trebuie sa platesc in plus cu 8 transportul. Nu are importanta, insa , ca fapt divers, nu da bine 🙂

    1. Am verificat acum, si dand click pe link-ul lor, din recenzie, s-a activat automat reducerea de pret. Costul transportului scrie ca e 8 lei, pentru comenzile mai mici de 25 lei. Totalul arata asa: Cartea – 16.20 lei + Taxele postale 8 lei = 24.2 lei

  2. Culmea este ca asa am facut. Direct din link. Si la fel imi aparea total. Dar a doua zi sunt anuntata pe email ca nu pot trimite comanda si voi avea de plata la 24 lei si transport. Sper sa nu fi sters emailul. Initial am vrut sa le anunt pe fetele de la LPT dar nu am vrut sa fac caz 😉 . Astept sa imi vina. Eu am comandatla sfarsitul anului trecut dar m-au anuntat ca ianuarie o vor face.

    1. Imi pare rau pentru aceasta situatie, din cate am inteles a fost vorba despre o eroare aparuta in sistemul lor. Sper sa se rezolve, si sa tina cont de pretul promis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.