Amintirea
Pe tâmple înfloresc amintiri,
pe cum fire-argintii se arată.
Fantomele unor vechi iubiri
își spun povesti de-altădată.
E totul adânc ascuns
în negura vremii apuse,
pe un târam de nepătruns –
veșnicie de vorbe nespuse.
Un gând răsare timid,
pe buze un zâmbet aduce,
și-n ochi el apare sclipind
și dorul încet îl reduce.
Dar dor de ce? Dor
de iubire, de viață,
de un neștiut fior
ce-ascunde totul în ceață?
Și după ce-și spun povestea,
iată că spiritele iar pleacă
prin lume, să ducă vestea
că amintirea din gând n-o să treacă.
