Seria „Am murit, din fericire” – Theo Anghel

Seria „Am murit, din fericire”, scrisă de Theo Anghel, este o serie care dacă nu ai insomnii, ți le provoacă. Dar nu în sensul rău, ci pentru că, odată ce începi să citești aceste cărți, nu le mai poți lăsa din mână, până nu le citești în întregime. După părerea mea, această serie nu doar merită citită, ci trebuie citită! Exact așa cum în materie de modă, spunem despre diverse accesorii, haine, sau culori că sunt un must-have, tot așa, în literatură, această serie este un must-have pe lista de cărți pentru citit.

Până acum, seria conține patru volume (spun până acum, deoarece sper că vor mai urma…), și anume:

• Întoarcerea
• Chaos
• Dincolo
• Purgatorio

Ca să vă ajut să înțelegeți mai bine sentimentele pe care mi le-a provocat această serie, mă simt nevoită să încep această recenzie printr-o mică „paranteză”, o comparație cu un serial. Nu știu câți dintre voi ați avut ocazia de a viziona serialul „Dead Like Me”. Este un serial de comedie neagră, care mie mi-a intrat la suflet, și nu aș fi vrut să se termine niciodată. De ce fac această comparație? Pentru că în serial era vorba despre o tânără, care a murit, și se trezește că trebuie să pregătească sufletele pentru trecerea în neființă. Așadar, când am început sa citesc „Întoarcerea”, mi-am adus, oarecum, aminte de serial. Și acesta a fost primul moment în care mi-am dat seama că voi îndrăgi seria. Să nu vă faceți impresii greșite, deoarece cărțile nu au nimic în comun cu serialul menționat de mine, însă eu am simțit că acțiunea va fi cel puțin la fel de captivantă, precum a fost și serialul. Și am avut dreptate.

Acum, să trec la recenzia propriu-zisă. În primul rând, să facem cunoștință cu personajele principale, așa cum le-am perceput eu. Autoarea a reușit să contureze atât de bine personajele, să le descrie într-o asemenea manieră, încât ele parcă prind viață în ochii cititorului, devin vizibile prin cuvintele citite.

• Oriana este personajul principal feminin. Ea este o tânără sarcastică, oarecum rebelă și non-conformistă. Este un personaj complex, care se schimbă, evoluează pe parcursul celor patru volume ale seriei.
• Marc este un personaj destul de misterios, care apare în viața Orianei, dându-i acesteia Universul peste cap. Evident, Oriana se îndrăgostește de el, deși nu vrea să recunoască acest lucru, și nu vrea să accepte ideea. Marc este, în viziunea mea, un fel de Adonis Întunecat.
• Ama este îngerul Orianei. Ea apare exact așa cum ne-am aștepta de la un înger: inocentă, blândă și calculată. Ei bine, toate aceste calități ale ei se transformă în momentele în care se confruntă cu Abel.
• Abel este diavolul Orianei. Însă mai presus de răutatea lui, care este o caracteristică normală „funcției” sale, el este extrem de sarcastic, de ironic. Are replici înțepătoare pentru orice, și îi face o plăcere deosebită să se amuze pe seama oricui, în orice context și în orice moment. Este un personaj de care nu ai cum să nu te îndrăgostești! Este, de asemenea, unul dintre cele mai complexe și mai deosebite personaje din această serie. Asemenea celorlalți, și el evoluează pe parcursul cărților, îl cunoaștem în diverse ipostaze. Însă indiferent de modul în care vorbește sau se comportă, ne pătrunde în suflet tot mai adânc, astfel că îl percepem ca fiind un conducător, un adevărat lider al tuturor. Și acest rol i se potrivește de minune! Poate părea în contrast cu funcția lui de reprezentant al Întunericului, însă este exact ceea ce îl face mai interesant, și mai demn de iubit!

Însă personajele Ama și Abel sunt, în viziunea mea, un cuplu al contrastelor care se atrag. Mereu cu replici înțepătoare unul pentru celălalt, îți dai repede seama că între cei doi există o atracție deosebita. Aflăm pe parcurs și povestea dintre cei doi, moment în care începem să îi îndrăgim și mai mult decât înainte.

Cărțile sunt scrise la persoana I, din punctul de vedere al Orianei. Mi-a plăcut acest lucru, deoarece mi se pare că astfel, cititorul este inclus direct în firul poveștii. Dialogurile din cele patru cărți sunt de-a dreptul savuroase, în special cele dintre Ama și Abel. Iar intervențiile lui Abel sunt cu adevărat fascinante, îi aduc cititorului cel puțin zâmbete pe buze, deși, în cele mai multe cazuri, zâmbetele sunt transformate în hohote de râs. Nici Oriana nu este mai prejos la categoria limbaj, replicile pline de sarcasm ale ei făcând deliciul cititorului.

Despre această serie, sunt foarte multe lucruri de spus, și prea puține cuvinte care să poată reda sentimentele, trăirile de care cititorul are parte, pe măsură ce avansează în mijlocul acțiunii.

În ceea ce privește acțiunea cărților, mi s-a părut că în primele două volume, acțiunea este una mai simplă, mai mult îndreptată către real, către lumea pe care o cunoaștem. În schimb, aceasta devine cu mult mai intensă, și mai interesantă, în următoarele două volume. Aici, apar mult mai multe elemente care țin de fantastic, de imaginar. Astfel, totul devine mult mai complex și mai neașteptat.

În primele două volume –  „Întoarcerea” și „Chaos” – acțiunea se petrece pe Pământ – sau Chaos, așa cum este el denumit în aceste cărți. În aceste două volume, acțiunea este mai apropiată de spațiul real, așa cum îl cunoaștem noi. Aici cunoaștem personajele și aflăm, în mare parte, despre misiunea Orianei.

Acțiunea celui de-al treilea volum – „Dincolo” – al seriei se desfășoară în Transeo și Dincolo, care este locul unde ajung recuperatorii și îngerii lor. Aici, acțiunea devine mai intensă, personajele încep să se transforme, sub ochii cititorului. În acest volum, deja devine imposibil să mai lași cartea din mână, deoarece tot ceea ce îți dorești este să îți însoțești personajele îndrăgite în încercările la care acestea sunt supuse. În această carte, totul este nou și neașteptat. Acțiunea este transpusă, încă de la începutul cărții, în spațiul fantastic, unul cu totul nou pentru noi. Cititorul este luat prin surprindere la fiecare pas, și este ținut cu sufletul la gură, în așteptarea continuării. O urmăm pe Oriana și pe însoțitorii ei prin spații aflate dincolo de ceea ce mintea umană își poate măcar imagina. Suspansul crește cu fiecare cuvânt citit, iar dorința de a trece cu bine prin fiecare încercare la care personajele sunt supuse, este tot mai mare.

Cel de-al patrulea volum – „Purgatorio” – este și cel mai intens. Trăirile personajelor sunt descrise cu un asemenea talent, încât cititorul este pur și simplu transpus în paginile cărții, și trăiește cu fiecare celulă a sa exact ceea ce trăiesc și personajele. Deși fiecare dintre cele patru volume ale seriei sunt fenomenale, acesta este chiar mai presus – asta dacă este posibil așa ceva. În această carte, cititorul trece repede prin diverse stări emoționale – de la hohote de râs, la teamă profundă, la nerăbdare, și chiar lacrimi. Dacă în primele trei volume ale seriei, romantismul nu prea își face simțită prezența, aici apare, ba chiar mai mult, ne pătrunde în ființă. Astfel, ajungem să iubim și să suferim alături de personajele pe care le îndrăgim deja atât de mult!

Am ales să fac recenzia la întreaga serie, și nu separat, pe volume, deoarece consider ca „Am murit, din fericire” nu poate fi percepută în alt mod, decât ca și un întreg. Aș spune chiar un întreg perfect, însă am speranța că autoarea va mai continua seria. Nu doar categoria acestei serii este fantasy, ci și cărțile din această serie sunt absolut fantastice! Mie mi-a rămas în suflet, este o serie excepțională, pe care aș recomanda-o cu toată încrederea, oricui.