Soare de toamnă
Razele soarelui privesc cu bucurie
cum îmi aștern gândurile pe hârtie.
Și-mi încălzesc sufletul cu căldura lor,
mă poartă prin lume, precum aripile-n zbor.
E toamnă și, totuși, soarele strălucește.
Și vântul se zbate, dar nu reușește
s-alunge din cale a soarelui iubire
ce-acesta o răspândește pe-ntreaga omenire.
Nu-i chip să-l alunge, oricât toamna se zbate,
o rază dintre nori reușește să se-arate.
Și-n suflete aduce puțină speranță,
văzând cum lumina prinde iar viață.
Soarele îndeamnă întreaga omenire
să creadă în viață, să creadă-n iubire.
El arată lumii cum lumina lui diafană
răzbate prin frigul și vremea de toamnă.
4.11.2016
Ce frumos! O seara frumoasă!
Multumesc. 😊 O seara frumoasa 😘