„Iartă-mă, am fost…” (Cronicile unui bărbat, volumul III) – Silviu Iliuță

Știți și voi cum e când îți place o carte, dar nu știi ce să spui despre ea? Ei bine, stau de vreo oră cu documentul deschis, titlul scris și… cam atât! Poate mai țineți minte că v-am spus despre volumul I și II al seriei „Cronicile unui bărbat” de Silviu Iliuță, că m-au surprins. Am râs, așa cum era de așteptat, dar am descoperit și o parte sensibilă în povestirile din cărți. Dacă am crezut că primele două volume m-au impresionat, trebuie să recunosc că al treilea volum nu s-a lăsat mai prejos.

Povestea lui Silviu continuă

Regăsim în acest volum personajele din poveștile primelor două volume. Îl regăsim pe Silviu, de data aceasta suferind în urma despărțirii de Amy. De fapt, care despărțire? Amy a plecat pur și simplu, fără să îi dea măcar ocazia să îi explice ce s-a întâmplat – sau ce nu s-a întâmplat. Iar dacă ați crezut că doar femeile mănâncă exagerat atunci când suferă, Silviu vă demonstrează că nici bărbații nu sunt prea diferiți. Dovadă stau cele cincizeci de kilograme pe care le-a câștigat după plecarea lui Amy.

„– E uimitor! E ca în filmul ăla când unuʼ s-a transformat în muscă!

– Știu… o să le dau jos. Ori cu sală, ori cu regim, văd eu.

– … numai că tu te-ai transformat în elefant!”

Am apreciat franchețea cu care Silviu povestește despre viața lui de după despărțire, despre modul în care încearcă – fără rezultat – să treacă peste durere.

„Eram tâmpit. Și mâncam.

De nervi, comandam orice. Orice era comestibil pe lumea asta și-a făcut loc în stomacul meu. Uneori, și cele mai puțin comestibile.

M-am gândit chiar să mă sinucid, dar începusem să mă îngraș atât de mult, încât aș fi rupt orice frânghie legată de galerie. Mă îngrășasem atât de mult, încât nu încăpeam pe geam, ca să sar, deci pică și varianta asta. În plus, aș fi murdărit aproape toate mașinile din jur, ba chiar cădeam exact pe mașina noastră. Iar Ameliei îi plăcea curată.

Așa că am hotărât să aștept toamna mâncând. Și plecând, din când în când, într-un univers paralel. Trebuia să fug în poveștile altora, ca să uit de povestea noastră. Măcar pentru puțin timp.”

Umor, romantism, dramă

Mi-a plăcut enorm modul în care autorul îmbină umorul, romantismul și chiar drama. Pentru că da, veți vedea că există și dramă în acest volum. Însă nu lipsește comicul situațiilor, care este poate punctul forte al acestei serii. Așa cum poate știți deja, când se întâlnesc cele două familii – clanul Iliuță și familia lui Amy, ies scântei. De această dată, este prezentat momentul botezului celor doi copii ai lui Amy și Silviu.

„Trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.

– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.

– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.

– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.

– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.

–  Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe!”

Silviu versus Căprioara

Desigur că apare și Căprioara. Însă după ce l-a părăsit Amy, nici măcar Căprioara nu mai prezintă interes pentru Silviu. Dimpotrivă, ea devine prietena care încearcă să îl ajute să o recâștige pe Amy – și să slăbească. Și de această dată, întâlnirile cu Bambi au un farmec aparte, sunt prezentate cu un umor fin.

„Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.

Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe post de bikini.

– Îți place ce vezi?

– E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?

– Ce?

– Frigiderul. Face și gheață?”

Povestea de dragoste

Așa cum ne-a obișnuit autorul, dincolo de povestea lui Silviu, avem și alte povești de viață. Astfel, până la finalul cărții, le regăsim pe personajele din primele două volume. Însă cel mai mult se pune accentul, de această dată, pe povestea lui Alice. Nu vă spun cine este, dar când veți citi cartea, veți realiza că ați mai întâlnit-o și în primele volume. Alice îl cunoaște pe domnul Încântat, iar între ei se va naște o foarte frumoasă poveste de dragoste. Da, da. Ați citit bine!

„Mă bag în sufletul omului cu X în barbă, îl iau de braț și ne așezăm împreună pe iarbă, cocoțați pe coama dealului. E tot ce îmi doresc, e tot ce vreau de la viață. Îl sărut scurt pe buze și așez capul pe pieptul său. Inima îmi bate ca a unui pui de pasăre.”

În final…

Și dacă tot vă spuneam înainte despre cum fiecare volum în parte al acestei serii m-a surprins, aflați acum că acest volum m-a impresionat prin această poveste de dragoste. Desigur, povestea lui Alice și Încântat nu este atât de simplă pe cum pare. Apar diverse complicații în relația lor, dar nu o să vă dau alte detalii, ci trebuie să descoperiți singuri despre ce este vorba.

Povestea lui Silviu se împletește cu celelalte povești, iar la final vom descoperi că într-un mod sau altul, ele sunt legate între ele. Iar în ceea ce privește finalul, nu pot spune decât că este pe măsura cărții.

Autorul spunea la un moment-dat că ne lasă pe noi, cititorii, să decidem cum ar trebui completat titlul acestui volum al seriei. După ce am citit cartea, nu pot să spun decât că, pentru mine, titlul cel mai potrivit este „Iartă-mă, am fost bărbat”.

Cartea „Iartă-mă, am fost…” (Cronicile unui bărbat, volumul III) – Silviu Iliuță poate fi comandată de pe site-ul Bookzone.